De ce ni se zbate ochiul? Dacă e dreptul, e de bine, vom avea o bucurie. Dacă e stângul, e de rău, ne paște un necaz. Cei cărora nu...
Tag - superstitii
In fiecare an, dupa cununie, insurateii sarbatoresc anviersarea casniciei. Traditia spune ca, de fiecare data, aniversarea nuntii poarta...
În fiecare an, pe data de 9 martie, întreaga creștinătate îi cinstește pe cei 40 de mucenici din Sevastia. Iată ce nu ai voie să...
Câteva gânduri legate de Dumnezeu, credință și vindecare de la unii din cei mai de seamă medici pe care îi are tara noastră. “O...
Săptămâna Mare este o perioadă în jurul căreia au luat naștere multe superstiții. Mulți credincioși cred în ele și încearcă să țină cont...
Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice...
Cum sărbătoarea Paștelui se apropie cu pași repezi, iată care sunt cele mai frumoase tradiții și superstiții legate de ouăle roșii...
Chiar dacă majoritatea am ales aspiratorul pentru a face curățenie, întrucât ne este mult mai comod, mătura nu lipsește din nicio...
E imposibil să o ratezi, dacă mergi spre Durău, căci stă chiar în mijlocul apelor, la confluența Bistricioarei cu Bistrița, în locul numit...
De foarte multe ori, sfaturile bunicelor s-au dovedit mai eficiente decât interventiile stiintei in diferite probleme care pot...
Lidia Fecioru ne învață ce trebuie să facem pentru a ne îndeplini dorințele, inclusiv pentru femeile care vor să se căsătorească și nu au...
Primele zile ale lunii februarie stau sub semnul începerii Anului Nou Viticol ce guvernează ciclul vegetal al pomilor fructiferi și...
De milioane de ani oamenii cred în obiecte norocoase. Acestea sunt asociate unor credințe sau superstiții și sunt folosite pentru a proteja persoana care le...
Filosofia antică Feng Shui asociază oglinzile apei și norocului. Oglinda captează energiile negative și le respinge pe cele negative...
Cele mai cunoscute superstitii de Anul Nou sunt legate de bani si sanatate. La noi in tara, oamenii pastreaza o serie de traditii...
Una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului, Nașterea Domnului, aduce cu sine o mulțime de obiceiuri pe care le-am moștenit...
Se spune că orice dorință pusă de sfânta sărbătoare a Crăciunului se împlinește. Important este doar să țineți cont de anumite datini și...
Crăciunul este o perioadă pe cât de specială, pe atât de magică. Şi cum poporul român este un izvor nesecat de tradiţii, obiceiuri...