Retete de Mancaruri Sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou

Piftie de pui – un deliciu de casă fascinant, care va fi vedetă la masa de Sărbătoare!

 

 

 

 

Piftia este un fel de mâncare ce se prepară mai des de sărbători. Fiind un aperitiv din bucătăria tradițională, acesta se deosebește prin faptul că este sănătos și are un nivel caloric redus. Vă prezentăm mai jos o rețetă de piftie delicioasă cu carne de pui. Aceasta se prepară destul de simplu, din cele mai accesibile ingrediente. Bucurați-i pe cei dragi cu un deliciu de casă ce va fi pe placul tuturor.

 

Ingrediente:

-800 g carne de pui

-650 ml de supă

-1 ceapă

-1 morcov

-25 g de gelatină

-4 boabe de piper

-1-2 frunze de dafin

-1 cuișor

-150 ml de apă rece

-pătrunjel

 

 Mod de preparare:

1. Spălați și curățați carnea. Așezați-o într-o cratiță cu apă rece. Puneți cratiță pe foc și aduceți carnea până la fierbere. Îndepărtați spuma. Adăugați sare și condimente după gust. Pentru o supă mai gustoasă, adăugați în cratiță o ceapă curățată și un morcov.

2. Fierbeți carnea la foc mic, timp de aproximativ 1 oră.

3. Scoateți carnea din supă și lăsați-o să se răcească puțin. Dezosați carnea și tăiați-o cuburi (sau desfaceți-o de-a lungul fibrelor).

4. Strecurați supa printr-o sită. La fel, puteți folosi o plasă de tifon.

5. Amestecați gelatina cu apă fiartă (la temperatura camerei). Lăsați-o să se umfle timp de 30 de minute.

6. Amestecați gelatina cu puțină supă caldă (până gelatina se va dizolva complet).

7. Turnați amestecul cu gelatină în cratița cu supă și amestecați. Puneți cratița pe foc și aduceți supa până la fierbere (nu o fierbeți).

8. Luați cratița de pe foc și lăsați supa să se răcească. Pregătiți o formă de dimensiunea potrivită.

9. Turnați puțină supă în formă și dați-o la frigider, să se prindă.

10. Așezați în formă morcovul tăiat rondele și câteva fire de pătrunjel.

11. Așezați în formă carnea și turnați supa rămasă. Dați forma la frigider, până piftia se va prinde.

 

Pofta buna!

 

Sursa: Bucatarul