
Astăzi vă prezentăm o rețetă nemaipomenită de musaca de cartofi cu piept de pui.
Se prepară foarte ușor, din ingrediente simple, iar rezultatul final fabulos.
Această musaca de cartofi, la fel o puteți găti cu carne de porc sau vită.
Musaca poate fi servită atât caldă, cât și rece.
Ingrediente:
| 1 kg | Cartofi |
| 500 g | Piept de pui |
| 15 Felii | Cașcaval |
| 250 g | Cașcaval ras |
| 150 g | Șuncă |
| 250 g | Smântână |
| 2 bucăți | Ouă |
| 1/2 linguriță | Sare |
| 1/2 linguriță | Piper negru măcinat |
| 30 g | Pătrunjel |
| 2 linguri | Ulei de masline |
Mod de preparare:
- Curățați cartofii și-i tăiați felii subțiri.
- Pieptul de pui îl tăiați fâșii subțiri și le puneți la călit în puțin ulei de măsline.
- Gătiți pe foc mediu până devine rumen.
- Ungeți cu ulei un vas termorezistent cu dimensiunile (14x22x7cm) și aranjați un strat de cartofi feliați.
- Urmează un strat de carne de pui și presărați cu sare și piper negru.
- Puneți un strat de cașcaval felii, aranjați încă un strat de cartofi și un strat de carne de pui, presărați cu sare și piper negru.
- Urmează un strat de cașcaval felii și distribuiți șunca tăiată cubulețe.
- Presărați cu pătrunjelul tocat, aranjați ultimul strat de cartofi și presărați cu cașcavalul ras.
- Într-un bol amestecați smântâna cu ouăle și distribuiți peste cașcavalul ras.
- La final presărați cu sare, piper negru și coaceți în cuptorul preîncălzit la temperatura de 190°C, pentru 50 de minute.
- Savurați cu plăcere!
Pofta buna!













