Horoscop

Zodiacul Țiganilor! Află care ți-e destinul și norocul, ce-ți rezervă viața în funcție de cele 12 zodii ale țiganilor!

 

 

 

Nu sunt mulți cei care știu că există și un zodiac țigănesc care este cel puțin la fel de interesant ca și cel european, după care ne ghidăm majoritatea. Horoscopul țigănesc ne arată la ce suntem predispuși în viitor și ce oportunități ni se vor ivi în drumul vieții.

Iată cum sunt împărțite zodiile în acest horoscop mai special, vezi unde te încadrezi:

PUMNALUL – 21 martie – 20 aprilie

Semnul zodiacal tiganesc al Pumnalului este echivalentul Berbecului in horoscopul european. Ca să înțelegi aspectele zodiei, trebuie să ții seama de obiectul al cărui nume îl poartă. Pumnalul – de obicei cu plăsele de os – este unul foarte important pentru nomazi. În vechime, cu pumnalul ei își croiau drum prin hățișurile codrilor și tot cu el se apărau de sălbăticiuni și de omul viclean.
Pumnalul semnifică dârzenia, cutezanța, neînfricarea, pe cel care merge în cercetare, pentru a vedea dacă drumul nu e plin de primejdii.
Despre cei născuți în zodia Pumnalului se spune că nu cunosc frica și că le place să fie mereu cei dintâi. Nu vor da înapoi de la nici o luptă, indiferent dacă asta înseamnă lupta cu seamăn sau cu propriul ego.
Caută mereu să fie învingători. Să cunoască succesul.
Au multă voință și nu se lasă doborâți de greutățile vieții.
Sunt loiali familiei, neamului, prietenilor și nu precupețesc nici un efort pentru a-i proteja pe cei dragi.

COROANA – 1 aprilie – 20 mai

Semnul zodiacal tiganesc al Coroaneii este echivalentul Taurului in horoscopul european. Anul 2014 va fi anul expansiunii pentru nativii din Coroana.
Coroana reprezintă nu doar semnul puterii, ci și al bogăției, care în universul gitan – ca și în cel din afara lui – se suprapun adeseori. Cine are avere, poate să conducă… familia, tribul, țara… lumea.
Oamenii născuți sub acest semn au determinarea de a face bani. Muncesc mult, cu mâinile, dar și cu mintea. Vor face bani poate mai mulți datorită istețimii lor, decât datorită priceperii la vreun meșteșug.
Chiar dacă nu vor avea avuții de la început, le vor dobândi.
Coroana înseamnă: aur, salbe, bănet.
Însă zodia care le dă atâta putere și bogăție, le poate lua și mințile. De aceea este bine să învețe ce înseamnă cumpătarea și dărnicia. Să nu adune doar pentru ei, ci să și împartă ceea ce dobândesc. Unii dintre nativii zodiei, care nu vor să-și însușească și lecțiile de viață, vor ajunge, din avariție, să facă fapte reprobabile. Vor minți, vor înșela ori își vor vinde apropiații. Cei care însă vor ține seama de aceste lecții, vor ajunge să conducă cu înțelepciune lumea lor – fie ea mai mică sau mai mare.

SFESNICUL – 21 mai – 20 iunie

Semnul zodiacal tiganesc al Sfesnicului este echivalentul Gemenilor in horoscopul european.
Vom începe prin a desluși semnificația primară a denumirii zodiei. Sfeșnicul este cel care răspândește lumina și alungă întunericul. Prin urmare, nativii zodiei sunt și ei „purtători de lumină”. Pentru că în contextul umanității lumina este simbolul cunoașterii și al înțelepciunii, asta denotă că acei născuți în zodia Sfeșnicului vor fi oameni cu drag de învățătură, care vor ajunge departe pe drumul destinului lor datorită acumulării, asimilării de noi și noi informații. Sunt persoane capabile să învețe dar și să-i învețe pe ceilalți. Pot fi dascăli pricepuți, dar și scriitori, filosofi ori lideri spirituali. Vor fi mereu admirați pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac. Uneori însă vor fi pizmuiți. Vor fi mereu gata să dăruiască din preaplinul minții lor sclipitoare fără a se teme că astfel cupa spiritului lor se va goli. Generozitatea îi caracterizează, și prin asta înțelegem că dăruiesc din energia lor, din știința lor, din ființa lor, pentru evoluția celor de alături.

ROATA – 21 iunie – 21 iulie

Semnul zodiacal tiganesc al Rotii este echivalentul Racului in horoscopul european.
Despre nativii din Roată se spune că sunt marcați de instabilitate. Fie este vorba despre instabilitate psihică, fie despre una emoțională, fie, în cele din urmă, despre instabilitatea… locativă. Persoane mereu în mișcare, greu își vor afla un loc al lor. La fel de greu le va fi să pună bazele unei relații durabile, cu atât mai puțin unei familii. Sigur, nu toți nativii zodiei vor trece prin viață singuri, însă chiar și aceia car vor avea un cămin, vor petrece mult timp departe de el, iar relațiile cu membrii familiei vor atârna mereu de un fir de ață.
Pe de altă parte, însă, ar trebui să vedem și latura bună a caracterului lor de… nomazi. Vor căuta întotdeauna locuri noi, pe care le vor cartografia pentru cei ce vin după ei. Vor fi deschizători de drumuri, vor rezista la toate provocările unui drum, vor avea inițiative, vor scormoni, vor deschide drumuri noi în domeniul în care lucrează. Li se potrivesc meserii care presupun multe deplasări – eventual în străinătate.

STEAUA – 22 iulie – 22 august

Semnul zodiacal tiganesc al Stelei este echivalentul Leului in horoscopul european. Cei născuți în acest semn au parte de cea mai norocoasă dintre zodii. Sunt destinați să strălucească. E menirea lor, încă din clipa în care s-au născut. Sunt stea care luminează și stea care călăuzește. Sunt lideri prin excelență și mai mult decât atât. Nu vor trece prin viață neobservați. Vor excela în orice domeniu și-ar dori să profeseze, dar vor fi de asemenea buni copii, buni parteneri la drum lung, buni părinți. Persoane pozitive și optimiste, își fac repede prieteni, strând repede simpatii. Au carismă și har pentru a întemeia noi relații și pentru a-i împăca pe cei din jur, unii cu alții. Plini de calități, vor stârni, poate, și invidia celor din jur. Viața lor nu va fi numai cer senin. Vor fi și nori, și furtuni, și găuri negre. Dar le vor depăși pe toate cu fruntea sus. Consecvenți în tot ce fac și onești, își vor câștiga în cele din urmă locul binemeritat în comunitate.

CLOPOTUL – 23 august – 22 septembrie

Semnul zodiacal tiganesc al Clopotului este echivalentul Fecioarei in horoscopul european. Pot fi descriși cu ușurință ca niște oameni disciplinați. Cei mai disciplinați din lume. Își impun și urmează cu atâta strcitețe propriile reguli, încât este imposibil să nu-și împlinească profețiile. Punctuali, nu vor rata niciodată termenele pe care le au de atins. Plini de voință, nu vor renunța nicicând la proiecte. Răzbătători, vor face față oricăror greutăți și vor depăși orice piedici. În profesie, vor porni de la bază și vor urca – atât de mult cât pot să urce, în funcție de pregătirea pe care o au. Nu se vor opri din învățat, în nici o zi a vieții lor, fie că vorbim despre școli pe care le urmează sau studiu individual. Perfecționiști, vor face totul pentru a fi mai buni mâine decât sunt azi. Responsabili, își asumă greșelile coechipierilor și împarte cu ei victoriile. Sunt predestinați să ocupe funcții în societate sau în profesie. În familie vor fi considerați poate prea riguroși. E nevoie să lase, din când în când, scorțoșenia deoparte și să se abandoneze în brațele calde ale celor dragi.

MONEDA – 23 septembrie -22 octombrie

Semnul zodiacal tiganesc al Monedei este echivalentul Balantei in horoscopul european. Zodie duală, Moneda spune că nativii vor avea două fețe și sunt mereu în căutarea liniei de mijloc, a echilibrului. O zi luminoasă urmează alteia întunecate. Un gând bun vindecă un gând rău. O faptă curată limpezește o nedreptate. În dorința de a nu se mai zbate între aceste dimensiuni ale existenței lor, cei născuți sub acest semn vor face mereu eforturi de a păstra calea dreaptă, fix pe mijloc, între tentațiile de orice fel. De aceea, nativii nu-și vor permite dezordinea, neglijența, căderea în păcat. Își vor înfrâna pornirile și vor avea grijă ca imaginea lor să nu fie știrbită. Vor fi admirați pentru verticalitatea lor. Mulți nativi vor face ușor carieră în justiție, iar acia care vor alege alte profesii se vor dovedi conștiincioși și tenace în rezolvarea sarcinilor ce le revin.

CUTITUL – 23 octombrie – 21 noiembrie

Semnul zodiacal tiganesc al Cutitului este echivalentul Scorpionului in horoscopul european. Cei născuți sub acest semn sunt caracterizați prin agerimea minții și iuțeala trupului. Ar fi calități nobile, dacă nu ar fi, de asemenea, impulsivi, iuți la mânie, nestăpâniți. Cei din zodia Cuțitului nu au răbdare când își doresc ceva – mai cu seamă dreptatea, pe care și-o fac singuri, în ciuda regulilor și a legilor. Mai sunt, de asemenea, dornici de libertate. Nu le poți impune norme, nu-i poți îngrădi, nu-i poți încuia în casă. Lecția lor de viață este să-și stăpânească pornirile primare și să-și canalizeze energiile numai către fapte bune și către găsirea echilibrului în toate. Astfel, se vor impune înaintea tuturor și vor câștiga respect și admirație.

TOPORUL – 22 noiembrie – 21 decembrie

Semnul zodiacal tiganesc al Toporului este echivalentul Sagetatorului in horoscopul european. Sunt recunoscuți pentru capacitatea lor de a găsi soluții chiar și acolo unde oricine altcineva ar renunța. Este puterea Toporului de a doborâ orice obstacol. Taie și trunchiurile groase ale necazurilor, și hățișurile grijilor. Dacă este mânuit cu îndemânare, toporul își dovedește eficiența! Dușmanii lor trebuie să se ferească, pentru că el nu pregetă să-i lovească cu putere. Pe de altă parte, însă, nativii zodiei sunt niște aventurieri, în două sensuri – și în ce privește aventura și tentația noului, și în ceea ce privește amorul. Iubesc libertatea tot atât de mult precum iubesc… dragostea. Se avântă în relații cu capul înainte, cu toată puterea și cu toată credința. Dar nu sunt capabili să rămână prea mult timp într-o relație. Sunt cuceritorii zodiacului. Și atât. Mulți nativi nu sunt capabili să întemeieze un cămin, iar dacă o fac, e sortit disoluției. Sut predispuși la aventuri extraconjugale și, chiar, la divorț.

POTCOAVA – 22 decembrie – 20 ianuarie

Semnul zodiacal tiganesc al Potcoavei este echivalentul Capricornului in horoscopul european. Cei născuți sub semnul potcoavei sunt considerați cei mai norocoși din lume, și nu neapărat pentru că ar avea parte de bogății și de glorie. Ei nu își propun să dobândească averi nemăsurate, nici funcții sus-puse, sunt mai degrabî modești în dorințe. Și truditori. Dar vor obține întotdeauna puținul acela spre care țintesc… și ceva pe deasupra. Nu le vine nimic din cer, pentru tot ce au vor munci, în unele etape ale vieții lor vor munci chiar din greu, dar trebuie spus că ei au ceva mai de preț decât banii: au parte de fericire. Poate nu de la început, dar o vor dobândi și se vor bucura îndelung de ea. Chiar dacă răul le va da târcoale, ei vor reuși să îl îndepărteze din viața lor. Ce-și doresc cel mai mult nativii zodiei este să fie iubiți. Iar cei mai mulți dintre ei vor cunoaște binecuvântarea unei iubiri puternice, profunde, împărtășite. Cei puțini dintre ei care nu vor atinge dragostea visată, se vor cufunda în muncă, pentru a nu trăi dezamăgirile și depresia.

CUPA – 21 ianuarie – 19 februarie

Semnul zodiacal tiganesc al Cupei este echivalentul Varsatorului in horoscopul european. Cei născuți sub acest semn sunt persoane foarte flexibile, care reușesc să se adapteze ușor situațiilor diferite pe care le au de traversat în viață. Nu se tem de schimbări, pentru că au abilitatea de a le ține în frâu, de a le controla. Nativii din Cupă sunt probabil cei mai intuitivi din întreg zodiacul. Își dau seama cu o secundă înaintea tuturor despre ce urmează să se întâmple și, mai mult decât atât, pot prefigura următoarea mișcare pe care o au de făcut, astfel încât să nu fie luați prin surprindere. Reușesc să găsească soluții ingenioase la toate problemele cu care se confruntă. Iar în privința banilor și a profesiei, se numără printre aceia care nu au a se plânge de nereușite. Ceea ce-și doresc cu precădere de la viață este dragostea. Mai presus decât faimă și avere vor să fie iubiți. Dacă e să aibă o meteahnă, atunci vorba despre neputința de a încheia unele acțiuni pe care le încep, mai ales atunci când traversează perioade de reverie sau de spleen.

CAPELA – 20 februarie – 20 martie

Semnul zodiacal tiganesc al Capelei este echivalentul Pestilor in horoscopul european. Nativii zodiei se remarcă prin capacitatea de a oferi, necondiționat, iubire și devotament. Puterea lor de dăruire și încrederea pe care o au în semeni sunt atât de mari, încât uneori sunt înșelați și trădați chiar de către aceia pe care i-au ajutat cu toată buna-credință. În generozitatea lor, însă, nu vor aduce reproșuri celor care i-au rănit cu bună știință. Cei născuți sub acest semn se raportează la lume prin intermediul sentimentelor. A simți și a trăi pozitiv! – acestea sunt comandamentele vieții lor. Bunătatea lor nu este însă percepută la același nivel de ceilalți și nu de puține ori ajung să fie victime ale răutății semenilor. La cât de des le este înșelată încrederea, ai spune că ar trebui să vină și momentul „învățăturii de minte”, când se vor dovedi mai circumspecți, mai atenți. Doar că… asta nu se va întâmpla nicicum. Într-un fel, ei își află fericirea (și și-o păstrează) tocmai datorită acestei perspective conciliante asupra vieții, asupra lumii.

 

Sursa: ROL.ro