Credinta

Spuneți această rugăciune, în fiecare vineri. Este de mare ajutor în necazuri și supărări…

 

 

 

 

De mare ajutor credincioșilor care țin post și o spun în fiecare vineri din posturile de peste an, inclusiv în cele din Postul Paștelui, această rugăciune se poate rosti ori de câte ori simțiți că aveți nevoie.

De ajutor în necazuri și supărări

Rugăciunea de vineri din post vă este de mare ajutor când necazurile se abat asupra dumneavoastră și se spune că este atât de puternică încât poate rezolva orice problemă.

„Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul sufletului meu, ascultă-mi rugăciunea de vineri!

În această zi a Răstignirii Tale pe Cruce, ai pătimit. Și ai luat moarte pentru păcatele noastre. Mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog bunătăţii Tale să mă învredniceşti cu Darul Tău. Căci pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine. La fel precum Tu, Cel îndurat, ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă! Și să urăsc voinţele mele cele rele.

Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta. Ca să o simt precum au simţit-o Maica Sfântă, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. Luminează-mi simţirile, așa cum Tu ai făcut să Te cunoască făpturile neînsufleţite, când s-au mişcat la răstignirea Ta. Așa cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit. Și Ți s-a plecat, de l-ai pus în rai.

Dă-mi, Doamne, darul Tău!

Iartă, Doamne, păcatele mele, pentru Sfintele Tale Patimi. Și cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează în rai. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi. O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia! Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.

De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”.

 

Imagini pentru crucifix

 

Sursa: Secretele