Inedit

Singurătatea omoară!

 

 

Singurătatea omoară!

 

Întotdeauna m-a înfiorat acest sentiment al singurătății, să îmi aud respirația și gândurile, să nu pot împărtăși cuiva bucuriile, îndoielile, zâmbetele, trădările, visele parfumate, dezamăgirile, neputiintele… Cu toții am trecut prin astfel de momente de singurătate, dar, unii dintre noi și-ar dori să le mai trăiască vreodată.

În afară de faptul că afectează sănătatea mintală, singurătatea poate afecta şi sănătatea fizică, iar oamenii de ştiinţă explică de ce.

Psihobiologii au demonstrat că singurătatea de lungă durată nu numai că face să te îmbolnăveşti, ci chiar te poate omorî. Singurătatea transmite semnale hormonale greşite, redispune moleculele genelor care controlează comportamentul şi „deranjează” alte sisteme. Izolarea emoţională este un factor de risc în dezvoltarea anumitor boli, pe aceeaşi treaptă cu fumatul. Se pare că singurătatea provoacă, sau cel puţin agravează, boli precum Alzheimer, obezitate, diabet, boli cardiovasculare, boli neurodegenerative şi contribuie la metastazierea cancerului.

Oamenii de ştiinţă şi psihologii au studiat efectele singurătăţii şi au descoperit că aceasta poate provoca stres, insomnie şi hipertensiune arterială. Numeroase studii au arătat, în urma experimentelor, că acei copii orfani, abandonaţi de părinţi, au mai puţină „materie cenuşie”, iar amigdalaşi cortexul prefrontal care răspund de partea emoţională, de capacitatea de a lua decizii şi de interacţiunea socială, funcţionează mai precar decât în cazul copiilor crescuţi în cadrul unei familii.

Ştiind cât de dăunătoare poate fi singurătatea, psihologii recomandă schimbarea mentalităţii în ceea priveşte viaţa şi sănătatea. Un animal de companie, încadrarea într-o echipă de sport, aderarea la o biserică sau încrederea în Dumnezeu, sunt doar câteva dintre soluţii în combaterea singurătăţii şi a efectelor ei.

 

Sursa: Secretele