Inedit

Persoanele anxioase sunt mai inteligente, intuitive și au puteri nebănuite! Tu te afli printre ele?

 

 

 

 

Sunt sigur ca un nivel crescut de anxietate vine dintr-o inteligență emoțională debordantă.

Am realizat că, uneori cu cât gândesc și analizez mai tare lucrurile, cu atât devin mai anxios. Uneori îmi spun că mi-aș fi dorit să fiu mai proastă, poate așa aș fi fost mai fericită.

Întrebarea apare în felul următor: ce reprezintă inteligența pentru tine?

Înțelegi ce vreau să spun?

Pentru a înțelege corelația dintre nivelul crescut de anxietate, intuiția și inteligență, trebuie privite în primul rând separat.

Intuiția

Am fost binecuvântată cu intuiție, de la o vârstă fragedă. Pot spune că o traumă a fost punctul declanșator al intuiției. Este adevărat faptul că intuiția ne educă. Totuși, poate fi mai mult de atât, poate fi vorba despre un nivel de percepție al anxietății…

Știai că persoanele diagnosticate cu anxietate, pot prezice anumite situații, cu 50% mai bine, decât ar face-o o persoană care nu suferă de această afecțiune?

Deci, anxietatea nu este un element atât de negativ, deoarece ne ține într-o stare de veghe, chiar și atunci când nu se petrece nimic rău.

Inteligența

Un studiu realizat de către Universitatea Lakehead, din Canada, a demonstrat faptul că din 100 de studenți examinați, cei care treceau printr-o stare de anxietate, aveau un Iq mai crescut. De asemenea, aveau și un simț mai ascuțit al mirosului și auzului.

Totuși, elementul negativ al inteligenței este acela că aceste persoane se pot lăsa uneori dominate de anxietate, judecând prea dur anumite situații. Uneori se pot simți copleșiți, deoarece analizează situațiile cu prea multă profunzime.

Empatia

Un nivel crescut de anxietate, este des întâlnit și în cazul empaților. Aceste persoane pot simți mai bine situațiile prin care trec cei din jur. Ei sunt mult mai responsabili și încearcă în permanență să îi ajute pe cei din jur. De cele mai multe ori își imaginează prin ce trec cei din jur și suferă odată cu ei.

Conexiunea dintre anxietate și empatie este extrem de puternică, deoarece empații își doresc să îi ajute pe toți, să îi înțeleagă și să îi susțină.

Binele, răul și interactivul

Bine, așa cum am menționat anterior, există atât elemente pozitive, cât și negative, atunci când vine vorba de anxietate, însă aceste elemente pot afecta și sănătatea. Iată cum:

Afectează sistemul cardiovascular

• Duce la depresie
• Duce la apariția sindromului OCD și PTSD

• Afectează sistemul digestiv și pulmonar

• Duce la apariția migrenelor

Mi se spunea că îmi fac prea multe griji, atunci când mi s-a defectat bateria mașinii. Așa că am început să îmi fac planuri cu privire la achiziționarea uneia noi. Am ieșit din casă și ce să vezi, bateria a început să funcționeze iarăși. Mi-am ascultat intuiția și am considerat că anxietatea m-a ajutat în această situație.

A doua zi, bateria a încetat să mai funcționeze. De data aceasta mi-am folosit logica și am achiziționat una nouă. Uneori anxietatea își joacă feste, dar dacă intervine inteligența și logica, lucrurile se ameliorează.

Nu este vorba despre vreo știință. Trebuie doar să îți folosești inteligența!

Discernământul

Iată un termen, care nu a fost menționat în cadrul acestui articol. Cuvântul discernământ îți este răspuns. Discernământul te ajută să conectezi anxietatea cu inteligența, intuiția și empatia, atunci când te simți prăbușit.

Va dura ceva timp, însă lucrurile se vor așeza în favoarea ta!

Anxietatea, ca stare de neliniște, încordare, îngrijorare,  poate fi simțită la un moment dat de fiecare om.

Majoritatea nu înțelegem ce se întâmplă și suntem cuprinși de teamă, fără să bănuim că este ceva normal, trecător.

Ne simțim astfel în momente importante pentru noi, dar poate deveni o problemă din cauza sensibilității crescute, distrugându-ne viața obișnuită atunci când se transformă în tulburare anxioasă netratată la timp.

 

În general, oamenii percep anxietatea într-un mod negativ. Aceștia ar trebui să știe că tulburarea are “pachetul” său de puteri nebănuite și care sunt:

1.Instinctul de supraviețuire

Anxietatea face parte din viața omului încă din primele momente ale evolutiei sale. S-a dezvoltat ca instinct de supraviețuire în fața animalelor si a altor pericole.

Studiile arată că persoanele suferinde de tulburari anxioase sunt mai capabile să  descopere și să reacționeze la eventuale pericole. Cel de-al 6-lea simț face posibil acest lucru în doar 200 secunde, dându-le o capacitate unică de supraviețuire.

2.IQ ridicat

Cercetatorii americani au demonstrat că oamenii cu tulburări anxioase aveau un IQ considerabil superior mediei, dată fiind puterea creierului de a prelucra orice  informație mereu, ceea ce nu se poate face fără un IQ ridicat.

3.Empatie crescută

Grație sensibilității mari, persoanele anxioase sunt capabile să “citească”  problemele altora. Ei sunt în egală măsură preocupați de modul în care alții se simt în prezența lor.

4.Descoperirea energiei altor persoane

Anxioșii pot resimți energiile persoanelor care-i înconjoară. Ei se simt lejeri în prezența persoanelor cu energie pozitivă, în timp ce se vor închide în carapacea lor dacă întalnesc persoane transmițătoare de energie negativă.

În concluzie, să renunțăm la ideea că tulburarea anxioasă ridică mari probleme. Aveți acum cel puțin 4 avantaje.

Anxietatea trebuie văzută ca o stare de spirit proastă și nu ca o boală.

 

Sursa: Secretele.com