Bauturi

Ce schimbări pot aparea în corpul tau în urmatoarele ore după ce bei o ceaşcă de cafea

 

 

 

 

Consumul moderat de cafea aduce beneficii organismului, deoarece ea este o băutură bună pentru digestie, precum şi pentru funcţionarea creierului. Important este să optezi pentru variantele simple de cafea, fără să conţină o cantitate mare de zahăr, şi să nu exagerezi cu consumul ei.

 

Iată ce se întâmplă în corp după ce bei cafea!

După 10 minute

Cofeina este absorbită în fluxul sanguin, bătăile inimii sunt mai accelerate şi determină o creştere a tensiunii arteriale.

După 20 de minute

Nivelul de energie creşte, precum şi capacitatea de concentrare se îmbunătăţeşte. Te simţi în stare să rezolvi problemele mai bine decât înainte de a consuma ceaşca cu cafea. De asemenea, starea de oboseală cu care te trezeşti începe să dispară.

După 30 de minute

Corpul produce mai multă adrenalină, lucru care conduce la o vedere mai bună pentru că pupilele se dilată puţin.

 După 40 de minute

Nivelul de serotonină începe să crească, îmbunătăţind buna funcţionare a sistemului nervos.

După 4 ore 

Creşte nivelul de energie şi se accelerează arderea grăsimilor. De asemenea, cofeina stimulează formarea acidului în stomac pe care unele persoane îl pot resimţi mai deranjant.

După 6 ore

Cofeina are un efect diuretic, iar odată cu apa, corpul va pierde şi o parte din vitamine şi minerale. Acest lucru disturbă modul în care corpul metabolizează calciul.

 

Ajută la slăbit şi la menţinerea greutăţii

Un studiu german publicat în revista European Journal of Clinical Nutrition a demonstrat că prin consumul moderat de cafea se menține greutatea la care se ajunge după un regim de slăbire. Cercetarea a arătat că subiecţii care au băut cafea și-au menținut mai bine greutatea. Oamenii de știință au observat că persoanele care au reușit cel mai bine să își mențină greutatea după un regim beau regulat cafea, câte două-patru cești pe zi. Este de preferat să optezi pentru cafeaua neagră fără zahăr sau doar foarte puţin îndulcită.

Îmbunătăţeşte atenţia şi concentrarea

Potrivit Autorității Europene pentru Siguranţa Alimentară (European Food Safety Authoriy – EFSA), o porţie de 75 miligrame de cafeină ajută la creşterea atenţiei şi a stării de alertă. Deşi conţinutul de cafeină diferă în funcţie de metoda de procesare şi preparare, o ceaşcă obişnuită de cafea asigură 75-100 miligrame de cafeină. După ce cafeina este absorbită în fluxul sanguin şi este transportată la creier, acolo se află adenozina care acţionează ca depresor al sistemului nervos central şi ajută la apariţia stării de oboseală.

Curăţarea arterele

Consumul a trei până la cinci ceşti de cafea pe zi aduce beneficii pentru inimă, susţin oamenii de ştiinţă care au observat un risc mai mic de maladii cardiace în urma monitorizărilor medicale. Rezultatele unui studiu arată că persoanele care beau câteva ceşti de cafea pe zi au prezentat mai puţine depozite de calciu pe arterele coronare în comparaţie cu persoanele care fie beau cafea în cantităţi mari, fie nu beau cafea deloc.

Protejează vederea

Cercetătorii americani au studiat efectele antioxidante ale cafelei când au descoperit că acidul clorogenic, un antioxidant regăsit într-o proporţie cuprinsă între 7% şi 9% în boabele de cafea, previne deteriorarea vederii şi chiar degenerescenţa retinei, provocată de glaucom, înaintarea în vârstă şi diabet. În studiul publicat de cercetătorii americani în Journal of Agricultural and Food Chemistry se arată că acidul clorogenic administrat şoarecilor a împiedicat degenerescenţa retinei acestora.

 

Imagini pentru cafea turceasca la nisip

 

Sursa: Tasta.ro