Bauturi

Beneficiile ceaiului de sunătoare: Cum să scapi de depresie și insomnii

 

 

 

 

Sunătoarea este o plantă cu proprietăți terapeutice, comercializată în farmacii în special sub formă de tinctură, plantă uscată, capsule dar și pliculețe de ceai. Beneficiile ceaiului de sunătoare sunt numeroase, iar această plantă înflorește, de obicei, în timpul verii.

Ceaiul de sunătoare este foarte simplu de preparat: se adaugă o linguriță de plantă mărunțită la o cană de apă clocotită și se lasă la infuzat aproximat 15 minute, apoi se strecoară. După ce s-a răcit până la o temperatură suportabilă, ceaiul se poate consuma gol sau cu miere și se consumă între două și trei căni pe zi pentru obținerea efectelor terapeutice. Iată care sunt beneficiile ceaiului de sunătoare.

 

Beneficiile ceaiului de sunătoare: Combate depresia

Sunătoarea este renumită pentru efectele asupra stărilor de spirit, astfel, unul dintre cele mai cunoscute dintre beneficiile ceaiului de sunătoare este lupta cu depresia. Consumul infuziei de sunătoare este un adjuvant în combaterea acestei afecțiuni, din ce în ce mai întâlnită în zilele noastre. Ceaiul poate fi consumat drept înlocuitor al medicamentelor antidepresive în cazurile de depresie ușoară, având mult mai puține reacții adverse decât acestea. Totuși, atunci când formele depresiei depășesc această limită, este bine să se urmeze tratamentul prescris de medicul psiholog.

Beneficiile ceaiului de sunătoare: Alungă insomniile

Odată cu îndepărtarea depresiei, sunătoarea ajută și la combaterea insomniilor, acesta fiind, de asemenea, unul dintre beneficiile ceaiului de sunătoare. Consumul infuziei realizate din această plantă stimulează producția de melatonină în organism, un hormon care induce somnul profund, lipsit de vise. Ceaiul de sunătoare este eficient și în lupta cu anxietatea, care ar putea fi un factor declanșator al insomniei și al unui program de odihnă tulburat.

 

Sursa:  7 Life