Povesti de viata

„Urma sa ma casatoresc cu Alin si a venit si momentul sa merg sa o cunosc pe mama lui. Am luat un buchet de flori si am batut la usa, impreuna cu viitorul meu sot. Ne-a deschis o femeie de cincizeci si ceva de ani, m-am uitat la ea atent și din acea clipă….”

 

 

 

 

Am auzit atatea vorbe rele despre soacre, mai ales cele de baieti, incat eram speriata rau cand a trebuit sa dau nas in nas cu mama viitorului meu sot. Și asta pentru ca, pana la insuratoare, o mama isi creste fiul, il ingrijeste si e obisnuita sa primeasca intreaga lui afectiune si aten-tie, apoi, deodata, viata ei, dedicata baiatului, isi pierde sensul, din pricina unei intruse. Apare iubita fiului ei, care-l acapareaza cu totul, are pretentii asupra lui, fara niciun drept. De aici, lupta pentru posesiune. Nora iese adesea invinsa din razboiul asta, fie pentru ca e mai tanara si lipsita de experienta, fie pentru ca sotul ei e nevoit sa-i ia partea maica-sii.

Oare pe mine ce fel de razboi ma astepta? si cum aveam sa-i fac fata?
— Nu te speria, nu te mananca, a ras Alin, cand mi-a vazut privirea. Mama e tare de treaba, o sa te placa.

Dar nu asa spera toti barbatii, ca nora si soacra sa se inteleaga? Ce putea sa-mi spuna Alin? Ca voi cunoaste o scorpie care ma va infuleca, rautacioasa, cu fulgi cu tot? Asa ca nu m-au linistit cuvintele lui. M-am inarmat insa cu rabdare si, la ora stabilita, cu un buchet de flori in mana, eram la usa viitoarei soacre, impreuna cu viitorul meu sot. Mi se parea ca sunt foarte caraghioasa si falsa cu florile alea in mana, destinate unei femei. Asa se cuvenea, insa. Daca as fi venit cu mana goala, ar fi crezut ca sunt prost-crescuta, poate chiar ca o sfidez.
Ne-a deschis o femeie la vreo cincizeci si ceva de ani, distinsa, zambitoare.

— Buna seara… am baiguit, fastacita.
— Bine-ati venit! ne-a urat ea, desi pe fiu-sau il vazuse chiar de dimineata. Tu trebuie sa fii Adina, mi-a zis, cu o voce calda. Abia asteptam sa te cunosc, sa stii, caci am auzit foarte multe despre tine. Ooo, multumesc pentru flori, sunt tare frumoase!
Parea prea amabila, de aceea mi s-a parut ca e falsa, ca ma asteapta la cotitura, ca sa-mi dea in cap. Dar m-am temut degeaba, caci nu s-a intamplat nimic. Nici nu m-a iscodit, nici nu mi-a aruncat priviri furise, cercetatoare, nici nu mi-a facut vreo remarca intepatoare. Era chiar suspect comportamentul ei.
— Ei, cum ti se pare mama? m-a intrebat Alin, cand m-a condus spre acasa.
— E draguta, simpatica, asa cum mi-ai povestit…
I-am ascuns insa faptul ca imi paruse, in primele momente mai ales, ciudat de amabila fata de mine. Prea parea sa ma placa asa, de la inceput, prea parea sa se bucure de prietenia mea cu fiul sau. Nu se putea, trebuia sa fie ceva putred la mijloc. Cat de curand, avea sa ma loveasca pe la spate, eram sigura. Dar lucrul asta nu s-a intamplat, in niciuna dintre vizitele care au urmat. Dimpotriva, a doua zi, Alin mi-a zis:
— Mama e incantata de tine, sa stii! Te place tare mult. Ce i-ai facut, vrajitoare mica?
Il priveam cu neincredere, noroc ca nu se uita la mine in acele momente, ar fi vazut ca-i pun cuvintele la indoiala. A trecut astfel cam o jumatate de an, iar noi planuiam sa ne casatorim dupa ce terminam facultatea, adica dupa doi ani.
Dar a intervenit ceva care a grabit evenimentul, si anume am ramas insarcinata. Desi discutaseram de multe ori despre o asemenea eventualitate si hotaraseram sa nu pastrez copilul pana nu vom fi la casa noastra, cand s-a intamplat, m-a apucat teama ca, daca avortez, n-o sa mai pot avea niciodata copii.
— As vrea sa-l pastrez, i-am zis lui Alin.
— Da? Chiar? a sarit el in sus de bucurie. Nici nu stii ce fericit sunt, e exact ceea ce doream si eu, dar nu indrazneam sa insist! La urma urmei, tu esti cea care duci sarcina, tu nasti, tie-ti va fi mai greu, chiar daca te voi ajuta si eu… Ce-ar fi sa ne casatorim acum?
— Bine, dar ce-o sa zica mama ta?
A fost primul lucru la care m-am gandit. Ma asteptam sa ne certe, sa spuna ca ne-am inchis viata, ca, in loc sa ne vedem de viitor, sa ne terminam studiile, ne-am apucat sa facem copii. si, mai ales, ma asteptam sa ne avertizeze sa nu contam cumva pe ea ca sa ne ajute la cresterea copilului. Am anuntat-o cu mare delicatete. De fapt, nu eu, ci Alin a deschis discutia. Cand a auzit, s-a ridicat de pe scaun – eram la masa – si m-a imbratisat. Stateam teapana, ca o statuie, fiindca nu ma asteptasem la o asemenea reactie.
— Doamne, cat ma bucur! O sa va ajut si eu, nu va faceti griji! Abia astept sa-mi plimb nepotelul sau nepotica in parc! Sa fie intr-un ceas bun!
Nimic din amenintarile sau reprosurile asteptate. Se bucura sincer, din toata inima. Nu ca mama, care, cand a auzit vestea, a inceput brusc sa se framante:
— Ce-ai sa te faci acum? Ca n-o sa te pot ajuta deloc, nu-mi pot lasa serviciul fiindca tu n-ai fost atenta!
— Fii linistita, mama, n-am sa-ti cer nimic… i-am raspuns, cu un nod in gat.
Ma durea faptul ca propria mama se purta astfel cu mine, chiar in ziua in care viitoarea mea soacra plansese de bucurie ca va avea un nepot. Ne-am casatorit, asadar, si m-am mutat in casa cu Alin si mama lui. Nu e mare apartamentul, are trei camere: intr-una, locuim noi si baietelul nostru, Mihai; in cealalta, soacra mea. Iar in mica sufragerie, ne intalnim cu totii seara, dupa ce adoarme copilul, si povestim ce-am facut peste zi.
Mama-soacra e vaduva, tatal lui Alin s-a stins cand el avea opt ani si, de atunci, l-a crescut singura. De aceea ma temeam ca n-o sa ma inghita. Dar soacra-mea se poarta minunat, de sase ani, de cand m-am maritat. Niciodata nu mi-a facut vreo observatie sau vreun repros. Cand le auzeam pe colegele mele de serviciu plangandu-se de viata grea pe care o au in casa cu soacrele lor, ma felicitam in gand ca am avut parte de asa soacra. Dar nu indrazneam sa deschid gura si s-o laud pe Geta (asa mi-a cerut sa-i zic), ca sa nu creada ca vreau sa le contrazic cu orice pret.
— Asa-i ca si a ta e o scorpie? m-a intrebat una dintre ele, indemnandu-ma sa-mi vars si eu oful.
— Nu, e o femeie cu sufletul bun…
— Da, da, asta sa i-o spui lu’ mutu’! a zis ea enervata, apoi mi-a intors spatele, caci discutia n-o mai interesa, daca n-avea motiv sa ma compatimeasca.
N-am vrut s-o amarasc de-a dreptul, spunandu-i ca Geta e buna ca painea calda. Asta e adevarul. Face aproape toata treaba din casa, ne calca lucrurile, le spala, gateste, il ia pe Mihai de la gradinita si-l duce in parc. Iar cand eu si Alin incercam sa fim cu ceva utili in gospodarie, ne trimite in oras, aproape ca ne da pe usa afara:
— Daca acum nu iesiti si nu va distrati, cand s-o faceti? Hai, carati-va la un film sau unde vreti voi si, pana diseara tarziu, sa nu va prind acasa, ca ma incurcati!
Sau imi mai zice, cand vede ca nu ma indur sa-mi cumpar ceva care-mi place, de teama ca nu ne ajung banii pentru casa:
— Adina, cumpara-ti fusta aia la care am vazut ca trageai cu ochiul, ca, daca stai sa socotesti, niciodata n-or sa-ti ajunga banii… si nu le mai cumpara atatea baietilor, mai gandeste-te si la tine!
Ei, care soacra mai zice asa ceva? Care soacra isi pune fiul la munca? intr-o zi, am ajuns mai devreme acasa. Ma dezbracam in hol, cand am auzit-o pe Geta:
— Mama, mai pune si tu mana, ajut-o pe Adina, fa si tu o piata, ceva! stiu ca esti foarte ocupat, dar nici ea nu e altfel…
— Vrei sa zici ca n-o ajut? a sarit Alin.
— Vreau sa zic ca ai putea s-o ajuti si mai mult, ca esti barbatul ei si asa e frumos!
Ce mai, m-a dat gata! si jur ca nu m-am dat cu binisorul pe langa ea ca s-o atrag de partea mea. Daca se intampla ca eu si Alin sa ne mai ciondanim, sare imediat in apararea mea.
— Da’ capos esti, Alin! De parca doar parerile tale conteaza pe lumea asta!
Vedeti? Asa e soacra mea. Pana si mama ma invidiaza pentru norocul asta. Cred si eu, simte ca a pierdut teren in inima mea. Mai nou, incearca si ea sa ne ajute cat de cat si-mi pare bine. Dar cel mai mult m-au uns pe suflet vorbele pe care mi le-a zis aseara, la telefon.
— Barbati buni se mai intalnesc pe Pamant, totul e sa-i cauti cu rabdare, dar soacre bune… foarte rar!

 

Sursa: ActualitateaInfo