Retete de Mancaruri

Un nou mod de preparare a sarmalelor, mult mai gustoase decât cele obișnuite!

 

 

 

 

O altfel de mâncare tradiţională: sarmale din carne de curcan

Deşi vorbim de un produs tradiţional românesc, carnea de curcan nu prea este folosită la realizarea sarmalelor. Preparatul, care include şi carnea de curcan, este unul mai puţin întâlnit la noi, dar compensează prin faptul că foloseşte o carne considerată mai sănătoasă decât cea de porc şi de vită.

Carnea de curcan este considerată una dintre cele mai sănătoase materii prime folosite pentru prepararea mâncărurilor prin faptul că nu conţine colesterol şi este mai uşor digerabilă. Primul pas pentru realizarea sarmalelor este să tocăm carnea de curcan, ca şi ceapa.

Orezul se pune la înmuiat în apă, de preferat puţin călduţă, pentru a putea lucra mai bine sarmalele. Tot în apă vom pune şi frunza de viţă, însă pentru a se desăra în perioada cât pregătim ingredientele şi amestecăm compoziţia.

Ingrediente: Piept de curcan sau pulpă, ori un amestec dintre cele două-800 de grame; Ceapă-250 de grame; Sare-după gust; Orez-100-120 de grame; Mărar şi pătrunjel verde, care să fie tocat; Foi de dafin-două, trei bucăţi;-O crenguţă de cimbru;-Piper măcinat, după gust;Pastă de tomate două linguri; Ulei de floarea-soarelui sau, dacă se poate, ulei de măsline-50 de grame; Roşii-două, trei bucăţi; Borş-200 de mililitri.

”După ce am tocat ceapa, o punem puţin la călit şi adăugăm orezul, apoi carnea de curcan, verdeaţa, pasta de tomate, piperul măcinat şi sarea. Amestecăm ingredientele şi lăsăm apoi compoziţia la rece. În acest interval de timp pregătim frunza de viţă pentru realizarea sarmalelor. Eu recomand să se folosească o oală de lut la realizarea acestui preparat tradiţional”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

De ce se pune borş peste sarmale

Dacă nu aveţi totuşi o oală de lut, puteţi găti sarmalele şi într-un recipient din metal. Următorul pas este să realizaţi sarmalele după metoda deja cunoscută, prin adăugarea compoziţiei în frunza de viţă şi înfăşurarea acesteia.

Pe fundul recipientului unde veţi pregăti termic sarmalele este bine să puneţi câteva frunze de viţă pentru a mai atenua puţin din căldura generată de foc, evitînd astfel lipirea sarmalelor. Acestea se vor adăuga în recipientul de gătit într-o formă circulară, pentru a se manevra mai bine după ce s-au făcut, lăsând loc la mijlocul acestuia pentru a adăuga frunză de viţă, ce se va scoate ulterior.

Între straturile de sarmale vom adăuga şi foile de dafin. Vom pune apoi apă călduţă peste sarmale, completând cu borş pentru a le da un gust uşor acruţ. Lichidul trebuie să fie cam cu două degete peste sarmalele din recipientul de gătit, cu precizarea că se va adăuga şi puţin ulei de floarea soaarelui sau ulei de măsline.

”Recomandarea mea este ca înainte să adăugăm apa şi borşul, să punem un strat de roşii tăiate subţire.

După ce lichidul se va evapora în timpul fierberii, roşiile vor da un gust şi o culoare frumoasă sarmalelor”, precizează maestrul Nichi Mărăcine. Tot procesul de realizare a sarmalelor durează cam 45 de minute, iar fierberea acestora alte 55-60 de minute.

Prepararea termică a sarmalelor este dată întotdeuna de duritatea frunzei de viţă. Sarmalele din carne de curcan se servesc cu mămăliguţă şi smântână, dar şi hrean şi ardei iuţi, după gust. Dacă avem şi ţuică, preparatul se va servi conform tradiţiei româneşti.