Sfaturi utile

Să stai acasă cu copilul este mai greu decât să te duci la muncă, spune știința

 

 

 

 

Un studiu recent din Marea Britanie a arătat că o mare parte dintre părinți consideră că este mult mai dificil să te ocupi de creșterea unui copil decât să te duci la serviciu.

Studiul realizat la nivel național, la propunerea companiei „Aveeno” (specializată în produse pentru îngrijirea bebelușilor), i-a vizat pe cei care au devenit părinți pentru prima dată (1500 de persoane). Peste jumătate dintre ei au precizat că să ai un copil este o muncă foarte grea (mai grea decât un job full-time), iar 20% au spus că este un demers „cu adevărat dificil”.

Persoanele participante la studiu nu s-au ferit să vorbească despre noile provocări venite odată cu viața de părinte. Aproape jumătate dintre mame au recunoscut faptul că nu s-ar descurca fără sprijinul venit din partea propriilor mame.

Proaspeții părinți au oferit argumente menite să arate că nu mai puteau să-și desfășoare ca de obicei activități din viața de zi cu zi. De exemplu, 22% au afirmat că le este greu să-și bea o ceașcă de ceai până la capăt, 33% au spus că mănâncă pe apucate, 19% au povestit că se uită ocazional la televizor, iar 38% au explicat că să meargă la baie în liniște a devenit o amintire.

Din punct de vedere al vieții de familie de după nașterea copilului, 48% dintre părinți au menționat că experiența de întregire a familiei este minunată, în timp ce 32% considerau că au sperat că își vor distribui sarcinile în mod echilibrat (câte 50% fiecare).

Studiul britanic a evidențiat că grijile se schimbă după ce devii părinte: 27% dintre părinți au spus că dezvoltarea copilului e principala preocupare, 22% dintre ei au considerat că hrănirea copilului este prioritară, iar 9% au pomenit de importanța somnului.

Participanții la studiu au afirmat că, dacă nu ar fi devenit părinți, nu ar fi avut ocazia să simtă cu adevărat dragostea necondiționată (42% au spus așa ceva) sau să-și dea seama că mirosul pielii copilului tău este cel mai frumos lucru din lume. sursa: http://parintidenota10.ro

 

Sursa: Virale.ro