Placinte si Rulade

Placinta delicioasa cu cirese, vanilie si smantana

 

 

Placinta delicioasa cu cirese, vanilie si smantana

 

 

Ingrediente:

Pentru aluat:  

300 g faina

10g praf de copt (1 plic)

1 lgt bicarbonat (optional)

un praf de sare

120 g zahar

120 g unt rece (80%)

1 fiola esenta de vanilie

2 oua

Strat fructe :

600 g cirese proaspete

250 ml apa rece

4 lg zahar

25 g amidon alimentar

1 lgt scortisoara

Pentru umplutura: 

200 ml smantana (20%)

200 ml iaurt (10%)

100 g zahar pudra cu aroma de vanilie

35 g amidon alimentar

2 lg zeama de lamaie

Asamblare :

2/3 aluat

strat fructe

umplutura

1/3 aluat

 

Mod de preparare: 

Strat fructe : intr-o cratita punem ciresele curatate de samburi, zaharul si apa. Punem pe foc mediua pana cand ciresele se inmoaie; amidonul il amestecam cu sucul fierbinte de la cirese apoi il amestecam cu restul cireselor. Tinem pe foc pana cand se ingroasa compozitia. Luam de pe foc si adaugam scortisoara macinata. Lasam sa se raceasca.

Aluat : faina o amestecam cu praful de copt, bicarbonatul ( eu am pus, dar s-a inchis la culoare aluatul ), sarea, zahar, adaugam apoi esenta de vanilie si untul rece taiat cubulete. Framantam cu varfurile degetelor pana obtinem un aluat nisipos. La urma adaugam cele 2 oua. Framantam putin cat sa se adune aluatul. 2/3 din aluat intindem intr-o forma rotunda (d=25 cm) , iar restul aluatului il invelim in folie alimentara si il punem la congelator.

Umplutura : amestecam toate ingredientele apoi compozitia o intindem peste stratul de cirese.

Asamblare : 2/3 aluat – stratul de cirese racit – umplutura – 1/3 aluat ras.

Dam placinta la copt, in cuptorul preincalzit, la 180 grade Celsius, circa 45 minute. Facem testul scobitorii.

Lasam placinta sa se raceasca, apoi feliem. Eu am presarat deasupra zahar pudra cu aroma de vanilie.

 

Pofta buna!