Remedii naturiste

Nu mai manca niciodata usturoi daca suferi de aceasta boala!

 

 

 

 

Usturoiul este una dintre plantele ar ale carei efecte benefice au fost confirmate de medicina moderna dupa sute de ani de utilizare. Este indragit de multa lume, fiind unul din condimentele de baza ale bucatariei nationale italiene si frantuzesti, dar si romanesti. Ceapa, usturoiul, ridichile si prazul contin un antibiotic natural numit alicina care este capabil sa distruga germenii patogeni fara a elimina totodata si flora microbiana necesara bunei functionari a organismului omenesc! Usturoiul contine peste 200 de substante active: potasiu, fosfor, o cantitate impresionanta de vitamina B si C, precum si calciu si proteine. Deosebit de activi sunt cei 70 de compusi care au in structura lor sulf. Dar, desi este unul dintre cele mai sănătoase ingrediente, nu întotdeauna este indicat să îl consumi. Vezi când ar trebui să stai departe de usturoi:

 

Când ai boli ale ficatului

Dacă ai afecțiuni ale ficatului și iei pastile pentru astfel de probleme, nu ai voie să mănânci usturoi. Consumat chiar și în cantități mici, reduce eficiența pastilelor pentru ficat. De evitat sunt și anticoncepționalele, pentru că pot da efecte adverse atunci când interacționează cu usturoiul. De altfel, dacă ai boli ale ficatului, cel mai bine este să discuți cu medicul de familie, înainte să iei orice tratament.

Când ai probleme digestive

Evită usturoiul sau ceapa dacă suferi de sindromul colonului iritabil, dacă ai probleme cu stomacul, probleme digestive sau ai diaree. Aceste ingrediente îți agravează problemele digestive, de aceea ar trebui să nu le incluzi în alimentație.

Usturoiul are totusi nenumeroase beneficii, unele chiar surprinzatoare, de exemplu:

1. Antibacterian, antiviral si antifungic

O serie de studii au demosntrat ca usturoiul are efecte antibacteriene si antifungice. Conform rezultatelor unui astfel de studiu, consumul pe termen lung de usturoi poate preveni instalarea bacteriei Helicobacter pylori, responsabila de dezvoltarea endogastritei, ulcerului gastric si duodenal.

Examinand efectele antivirale ale usturoiului, cercetatorii au descoperit ca alicina sulfurica pe care o contine este eficienta, printre altele, impotriva virusului ce cauzeaza herpesul.

2. Antibiotic natural si antiparazitar

De asemenea, usturoiul are efect antibiotic impotriva unor microorganism, cum ar fi: Stafilococul, E. Coli, Proteus, Pseudomonas, precum si un efect antihelmintic. (limbrici, oxiuri, tenie etc.)

Este util in pneumopatii, iar datorita efectului antibiotic, este indicat in cazurile de viroze, bronsite si traheite. In plus, s-a remarcat faptul ca poate atenua gripa, inflamatiile faringiene si congestiile bronhiilor.

3. Accelereaza epitelizarea si vindecarea ranilor

Usturoiul este cunoscut pentru faptul ca ajuta la vindecarea infectiilor urechii la copii. Actioneaza ca un antibiotic natural, fara avea insa efecte secundare si fara a distruge bacteriile sanatoase. Sucul crud obtinut din cativa catei de usturoi poate fi introdus direct in ureche. Durerea nu va persista foarte mult timp, iar infectia va fi inlaturata.

Usturoiul are efecte benefice si asupra pielii: consumul regulat de usturoi tonifica pielea si o face neteda, iar unghiile devin mai tari. Un alt avantaj este ca usturoiul poate tine sub control matreata si poate ajuta in caz de caderea parului.

4. Protectie impotriva radicalilor liberi

Efectele sale antioxidante nu au fost inca documentate in articole stiintifice, chiar daca experimentele in vitro au demonstrat ca usturoiul ne poate proteja eficient celulele de radicalii liberi, cum ar fi hidrogen-peroxidul sau alti radicali liberi de peroxid.

5. Reducerea nivelului de colesterol „rau”

Usturoiul este cunoscut in special datorita efectului sau de reducere a colesterolului. Acesta a fost confirmat de o serie de studii, dar si de numeroase persoane care au urmat tratamente cu suplimente naturale care contin usturoi.

S-a demonstrat de asemenea ca usturoiul este eficient in reducerea excesului de glucoza din sange (zaharul sanguin rivalizeaza cu colesterolul in calitate de factor cauzator al arterosclerozei si infarctului).

6. Reducerea tensiunii arteriale

Consumul de usturoi, poate fi, de asemenea, eficient in tratarea hipertensiunii arteriale. Comparand rezultatele mai multor studii dublu-oarbe, cercetatorii au descoperit ca, daca usturoiul este consumat in doze de 600-900 mg, pe termen lung, cel putin de patru ori pe saptamana, poate reduce semnificativ tensiunea arteriala.

7. Tahicardie si spasme coronare

Efectele asupra aparatului cardiovascular consta in combaterea tarhicardiei si a spasmelor arterelor coronare raspunzatoare de producerea crizelor de angina si a infarctului de miocard, imbunatatind astfel performanta cardiaca.

8. Arterioscleroza

Pe langa faptul ca reduc tensiunea arteriala si nivelul de colesterol, agentii activi din usturoi pot ajuta si la normalizarea nivelurilor altor grasimi sanguine, cum ar fi trigliceridele. Prin urmare, usturoiul ne protejeaza inima si vasele de sange.

Cercetarile au demonstrate ca utilizarea regulate a usturoiului in alimentatie constituie una din cele mai eficiente metode de profilaxie si tratament a arteriosclerozei. De asemenea, usturoiul preintampina formarea cheagurilor si a trombozei arteriale.

9. Dureri de cap si claudicatie intermitenta

Efectele vasodilatatoare ale usturoiului se manifesta mai ales la nivelul arterelor periferice (cerebrale, retiniene, ale membrelor inferioare). Din aceasta cauza, poate ameliora durerile de cap si claudicatia intermitenta.

Claudicatia intermitenta reprezinta durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai frecvent la nivelul picioarelor). Este provocata de efortul fizic si diminueaza dupa 1-2 minute de repaus.

10. Afectiuni ale sistemului digestiv

Avand acelasi efect si asupra vaselor sanguine ale intestinului, usturoiul poate fi de un real ajutor pentru persoanele cu dereglari functionale ale aparatului digestiv, cum ar fi: bila lenesa, colite de fermentatie, balonari, flatulenta, constipatie.

11. Detoxifiant, sudorific, expectorant

Usturoiul ajuta la eliminarea toxinelor din organism, fiind o alternativa buna de detoxifiere. Este un excelent sudorific, expectorant, tonic si antispatic.

12. Anticancerigen

In Journal of the National Cancer Institute au aparut studii care demonstreaza clar efectul anticancerigen al usturoiului. Oamenii care consuma usturoi si ceapa prezinta un risc foarte scazut de aparitie a cancerului gastric, de piele sau de colon.

 

Sursa: SuntGospodina