Stiri

Nivelul tensiunii arteriale în funcție de vârstă. Un nou calcul

 

 

 

 

Tensiunea arterială are două valori, de exemplu 140/90 mmHg, sau 14 cu 9: numărul de sus reprezintă tensiunea arterială sistolică – adică tensiunea cea mai mare atunci când inima bate și împinge sângele în corp, iar numărul de jos reprezintă tensiunea arterială diastolică – adică tensiunea cea mai mică atunci când inima se relaxează între bătăi.

În graficul de mai jos puteți verifica ce înseamnă nivelul tensiunii arteriale pe care îl aveți, dacă este mare, normal (sănătos) sau mic. Aceste intervale sunt valabile pentru adulții de orice vârstă.

 

 

90/60 și sub – indică o tensiune arterială mică (hipotensiune); • 90/60 – 120/80 – indică o tensiune arterială ideală, adică normală și sănătoasă • 120/80- 140/90 – indică o tensiune normală, ușor crescută • 140/90 și peste – indică o tensiune arterială mare (hipertensiune).

Tensiunea arterială crește când inima bate și scade când inima se relaxează între bătăi. Nivelul ei variază minut de minut, în funcție de poziția corpului, de activitatea fizică, de stres și de somn.

Hipertensiune arterială. Dacă tensiunea arterială sistolică (numărul de sus) este 140 sau peste această valoare, înseamnă că aveți hipertensiune, indiferent de valoarea tensiunii arteriale diastolice (numărul de jos). Dacă tensiune arterială diastolică (numărul de jos) este 90 sau peste, aveți hipertensiune arterială, indiferent de tensiunea arterială sistolică (numărul de sus).

Hipotensiune arterială. Dacă tensiunea arterială sistolică este 90 sau sub această valoare, înseamnă că sunteți sub tensiune, adică aveți hipotensiune arterială, indiferent de tensiunea arterială diastolică. Dacă tensiunea arterială diastolică este 60 sau sub, aveți hipotensiune arterială, indiferent de valoarea tensiunii arteriale sistolice.

Hipertensiunea arterială este un factor major de risc pentru atac de cord, insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral, insuficiență renală și alte probleme periculoase de sănătate.

Asociația Americană a Inimii recomandă tinerilor începând cu vârsta de 20 de ani să-și verifice nivelul tensiunii arteriale o dată la 2 ani. Acest lucru este valabil în cazul celor care au o tensiune arterială sub 120/80 mmHg.

Valorile tensiunii arteriale în funcție de vârstă.

 

Sursa: Tarameafrumoasa