Flori si gradina

Musetelul, floarea sanatatii sau floarea raiului – Are puteri miraculoase, putere de a vindeca aproape orice suferinta

 

 

 

 

Batranii din satele dobrogene il mai numesc si floarea raiului, semn al uimitoarei sale puteri de a vindeca orice suferinta, de a aduce linistea si starea de bine. Puterile vindecatoare daruite de natura il inscriu, fara drept de apel, in prima linie a plantelor care intaresc sistemul de protectie al organismului. Locul sau binemeritat a fost confirmat si de cercetarile biochimistilor contemporani, care au demonstrat ca musetelul este un imbatabil amestec de substante imuno-stimulatoare.

In urma unui experiment realizat in Marea Britanie, cercetatorii au descoperit ca principiile active din florile de musetel ajuta celulele sistemului imunitar sa identifice si sa elimine mai rapid sursele de infectie din organism. Finantat de o companie farmaceutica din orasul Oxford, studiul a avut ca subiect un esantion format din paisprezece adulti, sapte femei si sapte barbati. Fiecare voluntar a consumat cinci cani de ceai de musetel pe zi, timp de doua saptamani. La finalul experimentului, analizele de sange au demonstrat atat existenta unei puternice activitati antibacteriene cat si o eliminare accelerata a toxinelor. In urmatoarele sase luni, persoanele care au participat la experiment s-au bucurat de aceeasi imunitate crescuta.

Substantele active din musetel se asimileaza foarte usor, dovedind o miraculoasa compatibilitate cu organismul uman. Proprietatile antibacteriene si antifungice sunt concentrate in uleiuri volatile, motiv pentru care cel mai eficient preparat este ceaiul. Alaturi de traditionala infuzie, exista numeroase posibilitati de a imbina calitatile musetelului cu virtutile altor medicamente naturale. Iata cateva retete, usor de pregatit acasa:

Infuzie din musetel si cimbru

Este un tonifiant ideal pentru sistemul nostru imunitar, mai ales acum, in sezonul rece. Cimbrul reprezinta un veritabil antibiotic natural, care actioneaza pe doua fronturi: distruge agentii patogeni si intareste capacitatea organismului de a se autoapara. Aceste calitati amplifica actiunea benefica a musetelului transformand infuzia intr-o adevarata portie de imunitate.

Ceaiul se prepara amestecand doua linguri de musetel uscat (30 g) cu o lingura de cimbru uscat (15 g). Peste plante se toarna un litru de apa si se pun la fiert. Dupa ce au dat in clocot, se lasa la infuzat 10 minute. Sunt recomandate trei cani pe zi, inainte de fiecare masa. O cura de trei saptamani tonifica si revigoreaza intregul organism.

Mixtura imunostimulatoare

Ingrediente:


– trei linguri de musetel uscat (aproximativ 45 g),
– o lingura de macese uscate si maruntite groscior (15 g),
– o lingura de flori de soc uscate (15 g),
– doua lingurite de scoarta de salvie uscata (10 g).

Plantele se amesteca foarte bine si se pastreaza intr-un recipient din sticla, care poate fi inchis ermetic. Pentru a obtine infuzia, se folosesc doua lingurite (10 g) din amestecul de ierburi la o cana de apa clocotita. Sunt recomandate doua cani pe zi, dimineata si seara, iar cura dureaza trei saptamani.

Ceai impotriva infectiilor fungice:

Este un ajutor de nepretuit cand, datorita imunodeficientei, infectiile fungice dau primele semne sau deja s-au instalat. Ingrediente: doua linguri de musetel (30 g), o lingura de menta (15 g), o lingura de cimbru (15 g) si doua lingurite de scortisoara (10 g). Se folosesc doua lingurite de amestec la o cana de apa clocotita. Pentru profilaxie este recomandata o cana pe zi, dimineata, pe stomacul gol. Ca adjuvant in tratamentul infectiilor, este necesar sa consumam trei cani pe zi, inainte de fiecare masa.

Ulei de musetel si menta

Este benefic mai ales pentru a reduce sensibilitatea cailor respiratorii superioare, principala “poarta” de intrare a virusilor si bacteriilor, punct vulnerabil al sistemului imunitar. Ingrediente: 40 g flori de musetel, uscate si maruntite, 20 g frunze de menta uscate si 300 ml ulei de masline. Intr-un vas emailat se amesteca intai plantele si apoi se adauga uleiul. Vasul se fierbe pe baie de aburi timp de 3 ore, vreme in care trebuie sa completam permanent apa care se evapora din vasul aflat direct pe flacara aragazului. Dupa acest interval, se lasa la racit si se strecoara.

Uleiul trebuie pastrat in sticlute mici, de culoare inchisa, in locuri racoroase. Doza optima este de o lingurita, de doua ori pe zi, pe toata durata anotimpului rece.

 

 

Imagini pentru Musetelul ceai

Sursa