Povesti de viata

Maria Ciobanu face dezvăluiri incredibile despre povestea sa de dragoste cu Ion Dolănescu: „Nu-mi plăcea ca bărbat, s-a ținut de capul meu vreo trei ani!”

 

 

 

 

Maria Ciobanu a fost măritată de trei ori, celebra cântăreață de muzică populară având câte un copil cu fiecare soț: Leontina Văduva, Camelia Filip și Ionuț Dolănescu. La sfârșitul anilor ’60, Maria Ciobanu l-a cunoscut pe Ion Dolănescu, alături de care a înregistrat mai multe piese. Cu toate acestea, Dolănescu dorea și o relație sentimentală, deși Maria Ciobanu era măritată.

„Îmi amintesc că prin 1968 spre 1969 Dolănescu îmi făcea curte. Dar eu eram măritată, o aveam pe Camelia, care avea doi anişori… Nu-l băgam în seamă, dar îmi plăcea cum cântă. În acea perioadă lansase câteva cântece frumoase, precum: „Nu sunt bolovani pe drum”. Îmi plăcea cum cântă, dar, de ce să nu recunosc, nu-mi plăcea ca bărbat”, a dezvăluit Maria Ciobanu.

„Pe atunci nu mă împăcam bine cu soţul meu, tatăl Cameliei, cel de-al doilea soţ. M-am despărţit de tatăl Leontinei care se purta foarte urât cu mine, Dumnezeu să-l odihnească, apoi, m-am căsătorit cu tatăl Cameliei, şi mi-am dat seama că acesta era foarte gelos. Mergeam la recepţii de gradul zero, la familia Ceauşescu, unde se înmânau invitaţii nominale. Nu puteam să lipsesc şi nu puteam să mergem împreună. Iar el era extrem de gelos!”, a mai povestit artista. Ea a dezvăluit apoi cum a ajuns să se marite cu Dolănescu.

„La Revelionul ’69 spre ’70 am cântat cu Ion Dolănescu piesa „Au, lele, vino-ncoa!” denumită şi „Hăulita”. Ne-a însurat lumea de-atunci. Se spunea că mi-am lăsat bărbatul şi m-am măritat cu Ion Dolănescu. Şi nu era aşa atunci”, a explicat Maria Ciobanu.

„După ce am început să cânt cu Ion, care s-a ţinut de capul meu vreo trei ani, treptat, prin 1971, ne-am îndrăgostit… Probabil că a fost destinul. Am divorţat, ne-am îndrăgostit, apoi ne-am căsătorit şi s-a născut un băiat, cu care mă mândresc: Ionuţ”, a mai spus cântăreața de muzică populară.

„Am rămas împreună până în 1974 când… nu ne-am mai înţeles… În 1974 ne-am despărţit. Avea Ionuţ 2 ani şi două luni. Băiatul a rămas la el. Am suferit mult”, a încheiat Maria Ciobanu.

 

Sursa: Onlinenews