Uncategorized

În 1998 și 1999, Elena Cârstea a înfiat două fetițe pe care le-a luat cu ea în America. Ce fac și cum arată, acum, fetele Elenei Cârstea…

 

 

 

 

Elena are două fiice adoptate. Cea mai mare dintre ele a ajuns la 20 de ani și e din ce în ce mai atrăgătoare.

Au avut șansa ca în urmî cu ani buni una dintre cele mai cunoscute soliste de la noi, la acea vreme, să le ia sub aripa sa, direct de la orfelinat. Sanda și Adriana, cele două fiice adoptate de Elena Cârstea au crescut însă frumos.

Dovadă în acest sens stă cea mai recentă fotografie făcută publică de cunoscuta cântăreață de muzică ușoară.

Ea a postat, pe o rețea socială, o fotografie în care apare alături de fiica sa cea mare, Sanda, care s-a făcut o tânără în toată frumusețea.

Elena Cârstea, care și-a pierdut sora la începutul acestui an, are o căsnicie fericită cu Glenn Mutard, care i-a adoptat pe loc ambele fiice, cu care s-a purtat ca un adevărat tată. Artista nu mai cântă peste Ocean, acolo unde este stabilită, dar asta nu înseamnă că nu muncește. Ea își câștigă existența și din vânzări imobiliare.

Cum deja stiti bine, Elena Carstea a adoptat doua fetite abandonate. Amandoua s-au mutat cu ea in SUA, iar acum sunt mari, frumoase, iar mama este foarte mandra de ele.

Elena Carstea nu a putut face copii si declara ca:

„Am facut intreruperi de sarcina, pentru ca era pe vremea lui Ceausescu si nu puteai sa ai copii la 20 de ani, pentru ca era o inconstienta. De atunci, nu am mai putut face copii. Eram mica si proasta. Mai tarziu, cand aveam 30 de ani, am ramas insarcinata, dar nu am putut tine sarcina”.

Astfel, la 35 de ani, artista a decis sa infieze doua fete, pe Sanda si Adriana. Elena este agent imobiliar in SUA si a decis sa se mute impreuna cu cele doua fete, in SUA. S-a casatorit cu un american, Glenn Muttart, si si-a luat licenta de agent imobiliar. Ea lucreaza in zona Palm Beach, Florida, si este unul din cei mai buni agenti imobiliari.

Fetele au ales cariera militara

 

Sanda a terminat liceul si a fost plecata doi ani la rand, in armata americana, unde a facut fata cu brio antrenamentelor dure. Acum si sora ei mai mica, Adriana, a imbracat uniforma militara. Mai are putin pana termina liceul, dar pare ca va face si ea cariera in armata. Dupa obiceiul american, ambele fete au lucrat de la varste fragede pentru a-si castiga banii de buzunar. Sanda a lucrat intr-o parcare, in timp ce Adriana a fost baby-sitter.

 

Sursa