Credinta

Dumnezeu iti da dar nu-ti pune-n traista! O pilda care merita citita

 

 

 

 

Se spune că într-un sat trăia un bărbat pe nume Ion Ion. Deoarece era destul de harnic, oamenii îl chemau adesea să-i ajute la diverse treburi, aşa că nu trecu mult timp şi Ion apucă să câştige destul ca să se stabilească la casa lui. Mică, e drept, dar destul de încăpătoare pentru el, soţia şi pruncul ce apăru şi el în scurtă vreme. Ion era un om cu frica lui Dumnezeu, şi asta pentru că de câte ori s-a rugat Domnului să-l ajute, Domnul l-a sprijinit. Atunci când greşea, Ion îşi cerea iertare lui Dumnezeu şi simţea că acesta îl înţelegea şi ierta.

Până într-o zi când se porni o ploaie cu spume ce învolbura râul din apropiere atât de repede, încât deodată oamenii se văzură cu curţile pline de apă. Când apa ajunse la înălţimea burţii copilului, Ion îşi luă familia şi urcă pe acoperişul casei, unde începu să se roage lui Dumnezeu:

-Doamne, ajută-ne în faţa puhoiului ăstuia! Dacă am păcătuit cu ceva, Te rugăm iartă-ne, dar scapă-ne de necaz şi opreşte nenorocirea asta!

La fiecare rugăciune, lui Ion i se păru că Domnul îi răspunde: „Fii pe pace Ioane, că o să te ajut!” Aşa că se mai linişti.

Dar ploaia nu se oprea şi turna cu găleata. Pe când apa ajunse la tocul de sus al grajdului, Ion auzi din spate vocea cunoscută a primarului:

-Băi Ioane, dacă vrei hai cu noi în barcă, mai avem loc şi pentru voi!

Dar Ion refuză pentru că se gândi că Domnul i-a promis că va opri nenorocirea. În curând, când apa ajunse la streaşina casei, mai trecu şi jandarmul satului care dori să-l ia şi el în barcă, însă Ion refuză din acelaşi motiv şi continuă să se roage.

Şi plouă, plouă, plouă… Şi pe când apa ajunse aproape de hornul casei, Ion începu să nu se mai roage şi să spună:

-Păi bine Doamne, ţi-am fost cât se poate de credincios şi vrednic şi mi-ai promis că mă vei scăpa de nenorocirea asta, dar uite, mai e puţin şi ne înecăm! Treabă e asta?

Nu trecu mult şi Ion auzi: „Păi bine Ioane, nu ţi-am trimis până acum două bărci care să te scape de nenorocire?”

Morala: Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă!

Sursa