Desert

Dulceata de soc. Beneficii medicale. Reteta străveche de la Mănăstirea Sihăstria Putnei

 

 

Dulceata de soc. Beneficii medicale. Reteta străveche  de la Mănăstirea Sihăstria Putnei

 

 

”Aţi văzut deseori pălăriile acelea care atârnă de ramurile unui arbust, pline de bobiţe mici, negricioase? Acele bobiţe au o putere extraordinară de a întări imunitatea, motiv pentru care cercetătorii lumii studiază de ani de zile modul în care ar putea obţine tratamente împotriva unor boli degenerative teribile, împotriva SIDA şi a cancerului, extractele din boabe de soc fiind mult mai eficiente decât multe dintre medicamentele obţinute în laboratoarele farmaceutice – afirmă dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu.

Dar pentru a beneficia de efectele terapeutice ale acestor fructe micuţe, e bine să ştim să le conservăm în moduri care nu afectează principiile active și să consumăm suplimente care ne pot fi de un real folos, punctează aceasta.

Trebuie spus și chiar atenționez că boabele pot provoca iritaţii ale gâtului şi senzaţii de vomă, precum şi tulburări digestive în cazul în care se consumă mai mult de 150 grame zilnic!

Ceaiul și tinctura de soc – listă lungă de proprietăți benefice pentru sănătate

Lista de proprietăți ale celor două suplimente naturale este foarte lungă dar am să semnalez doar câteva: contribuie la eliminarea secrețiilor bronsice și îmbunătățește local capacitatea de apărare naturală a organismului față de agresiunea unor contaminanți virali, are un efect depurativ eficient în eliminarea toxinelor și a substanțelor dăunătoare organismului atât prin urină cât și prin transpirație, are influență pozitivă în eliminarea apei în exces din organism, dar ajută și la inhibarea apetitului alimentar pe termen lung, deci la menținerea normală a greutății corporale, fiind benefic în curele de slăbire.” – pledează interlocutoarea noastră.

Reteta străveche de la Mănăstirea Sihăstria Putnei

Cum facem?

1. Se aleg fructele coapte de pe ciorchine, îndepărtându-le pe cele verzi și uscate.
2. Se spală cu grijă și se strecoară (printr-o sită mai deasă, ori prin strecurătoare de tifon).
3. Se cântăresc fructele, și la 1 kg de fructe se pune 1 kg de zahăr.
4. Într-un vas se pune, alternativ, un strat de fructe și un strat de zahăr, și lasă la rece până a doua zi.
5. Se stoarce peste compoziție zeama de la o lămâie (pentru 1 kg de fructe), și se pune vasul la foc mic, timp de 15 minute, sau mai mult, dacă este o cantitate mai mare, până se topește tot zahărul. După topirea zahărului, se fierbe în continuare, la foc mai mare, dar nu mai mult de 40 minute.
6. Se îndepărtează spuma și se pune dulceața fierbinte în borcanele încălzite în prealabil.
7. După ce a prins o pojghiță deasupra, se pot pune capacele peste borcane și se țin în cămară.

Bine de știut

1. Compoziția nu se amestecă, pentru că se riscă sfărâmarea bobițelor și atunci dulceața își va pierde din aspectul estetic.
2. Siropul se încearcă dacă s-a legat, astfel: se ia o lingură de sirop și se așteaptă să se răcească; cu vârful degetului se ia puțin și se picură pe o farfurioară; dacă picătura rămâne ca o bobiță, fără să se împrăștie, siropul este legat.
3. Fructele de soc sunt excelente; ele conțin, printre altele:

* proteine: 2, 5%
* potasiu: 300 mg %
* Vit. C: 65-120 mg %
* Vit. A: 300 mgr %

Cum se face dulceaţa din boabe de soc

Ne lămurește Paula Hârtibaciu, cofetar, care mărturisește că este una dintre dulcețurile ei preferate, obișnuind să o folosească alături de o înghețată de vanilie făcută în casă:

”Delicioasă și cu un gust aparte este și dulceața de boabe de soc, dar din care nu trebuie să consumaţi mai mult de două linguri pe zi, chiar dacă e bună şi vă face cu ochiul, pentru că socul e mai mult un medicament decât un aliment:

Un kilogram de zahăr se pune la fiert cu 200 ml apă, și se lasă până se obţine un sirop relativ închegat, la fel ca la orice dulceață.

Se adaugă fructele de soc spălate în prealabil şi se lasă la fiert în jur de 40 minute, amestecând delicat din când în când cu o lingură de lemn.

La final, după ce faceţi proba bobului de sirop pe marginea farfuriei pentru a vedea dacă este bine legată dulceaţa, se pune la borcane, se închid ermetic şi se păstrează într-un loc uscat și relativ rece.”

 

Poftă bună!

 

Sursa