Sfaturi utile

De la ele vei afla cum să arăți perfect la orice vârstă! Secretele femeilor care refuză să îmbătrânească după 40

 

 

 

 

Eu fac partea din generația femeilor ce refuză să îmbătrânească. Am puțin peste 40 de ani, dar nu sunt de acord cu această vârstă. Acum este la modă să fii tânără până la bătrânețe.

În acest sens ne ajută și dezvoltarea intensivă a medicinii și cosmetologiei, deși nu ele sunt unica scăpare. Există câteva secrete care te pot ajuta să arăți mai tânără decât ești.

Așadar, cel mai important și fundamental indicator al vârstei este greutatea. Kilogramele în plus ne fac să arătăm mai bătrâne, chiar dacă fața nu este foarte ridată. Cu părere de rău, majoritatea femeilor după 40 de ani, au deja niște kilograme în plus, de care să scapi este un adevărat act de eroism. Însă totul este posibil, dacă vrei să scapi de vreo 5-10 ani, scapă de kilogramele în plus.

La fel de importante sunt postura corpului și mersul. Iar la femeile plinuțe, această problemă persistă. Spatele este ghebos, mersul îngreunat, iar unele femei pot avea și probleme de respirație. De ce fel de tinerețe putem vorbi? O postură dreaptă și un mers grațios poate avea doar cea care face multă mișcare. Și nu e vorba doar practicarea sportului plictisitor la sala de forță, mergi cât mai mult, dansează, urcă pe bicicletă, alege ceea ce-ți aduce plăcere.

În ceea ce privește coafura ar fi mai bine să optezi pentru o lungime medie a părului, care să acopere conturul deja puțin lăsat al feței și ridurile de pe gât. Evită culoarea neagră sau foarte închisă a părului, ea adaugă ani. Optimal ar fi să optezi pentru un castaniu deschis sau blond. În general, cu cât e mai dechis cu atât vei părea mai tânără.

Aranjarea părului trebuie să fie și ea cât mai naturală. „Coafurile ideale” – îmbătrânesc.

Referitor la ten trebuie să precizăm că principalele probleme ale acestei vârste sunt ridurile superficiale și un ten lipsit de vitalitate. Lupta împotriva ridurilor o ducem cu ajutorul cremelor, iar nuanța tenului poate fi împrospătată cu ajutorul fondurilor de ten. Alege nuanțele mai deschise, spre roz. Nu se recomandă să te bronzezi vara prea mult, la această vârstă nu te va mai avantaja.

Când aplici cremele și fondul de ten nu uita și de gât, el trebuie să fie la fel ca și fața. De asemenea, ține cont că e mai bine să alegi un fond de ten de o consistență mai ușoară, care să nu evidențieze foarte mult ridurile.

Machiajul ochilor: exclude totalmente fardurile sidefate. În general, ține-te de regula cu cât mai puțin, cu atât mai bine. Fardurile trebuie să fie de nuanțe deschise, naturale. Creionul de ochi îl vei folosi așa încât să fie cât mai puțin vizibil și cât mai bine retușat. După 40, stiliștii nu mai recomandă liner-ul negru și nici prea mult rimel.

Continuă să folosești fardul de obraz în tonuri de roz, ele îți vor oferi o prospețime tenului. În ceea ce privește buzele, și aici va trebui să renunți la culorile sidefate. Ca și în cazul ochilor, acestea evidențiază ridurile. Fii precaută și cu rujurile prea aprinse și închise, ele la fel adaugă ani. Alege o nuanță cât mai naturală.

Iar la final îți aminitim că cea mai mare influență asupra aspecului femeii îl au zâmbetul și privirea. Cu cât sunt mai binevoitoare, cu atât vei părea mai tânără.

Și nu uita despre acest citat englez: „Femeia are atâțea ani, după cum arată, bărbatul are atâțea ani, după cum se simte.”

 

Sursa: Virale.ro