Flori si gradina

Cum se planteaza lamaiul pitic sau alte citrice?

 

 

 

 

Pentru gradinarii incepatori, dorim sa incepem prin a spune ca orice tip de citrice se planteaza si se cresc la fel, asadar, odata ce inveti cum se planteaza un lamai, un lamai pitic, un portocal, un mandarin sau un pom de grapefruit, vei sti cum sa plantezi orice fel de pom care face fructe citrice.

Lamaiul pitic, ca de altfel si rudele sale pitice din categoria citricelor, sunt pomi excelenti pentru cei care isi doresc sa planteze pomi, dar nu au timp sa ingrijeasca un arbore de dimensiuni mari sau pentru cei care vor sa aiba un astfel de pom in casa sau in apartament, unde spatiul nu le-ar permite.

Acest soi de lamai, mai exact, lamaiul pitic, se gaseste in magazinele de specialitate sau la crescatoriile de puieti si poate fi plantat cu mare usurinta intr-un ghiveci sau la tine in gradina.

Roadele pe care le va da vor fi la fel de delicioase si vor avea aceleasi dimensiuni ca o lamaie normala, deci nu trebuie sa iti faci griji pentru faptul ca fructele vor fi mici si vor avea doar un rol estetic la tine in casa.

Lamaii au nevoie de un sol cu o scurgere foarte buna, care trebuie sa fie fertilizat cu un compost natural, organic, bogat in azot pentru a oferi toti nutrientii necesari ca pomul tau mic sa creasca in conditii optime.

La aproximativ 1 an, 1 an si jumatate de la plantare, lamaii pitici vor da roade, iar florile lor iti vor inmiresma intreaga casa, fiind o primire de vis pentru oricine vine la tine in vizita.

Noi iti dorim spor la plantat, dar mai ales spor la cules lamai delicioase!

 

Sursa : povesteacasei.ro