Remedii naturiste

Cum sa ai o minte ascutita si sa iti protejezi creierul!

 

 

 

 

Exista cateva alimente care fac minuni pentru creier. Cele mai recente studii arata ca sase alimente au efecte benefice neuroprotectoare. Creierul nostru este compus in mare parte din grasime. Spre deosebire de tesutul adipos insa, aceasta grasime nu este utilizata de organism ca o rezerva, ci este o componenta a membranelor biologice ale neuronilor.

Aceasta grasime protejeaza neuronii si promoveaza crearea de noi conexiuni intre celule. Structura de grasime este bogata in acizi grasi omega-3, iar somonul este una dintre cele mai bune surse.
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Maryland (SUA), acizii grasi omega-3 reduc riscul de boli cardiovasculare, imbunatatesc memoria si performantele cognitive si lupta impotriva depresiei.

Imbatranirea cerebrala se datoreaza in mare parte procesului de oxidare a neuronilor, cauzat de radicalii liberi. Afinele, murele sau zmeura au o concentratie mare de antioxidanti, care lupta impotriva radicalilor liberi si stimuleaza activitatea cerebrala. Corpul uman nu produce antioxidanti si din acest motiv este imperios necesar sa ne aprovizionam cu ei, urmand o dieta sanatoasa.

Potrivit unui alt studiu, realizat la Universitatea Wake Forest din Statele Unite ale Americii si publicat pe site-ul revistei stiintifice „Nitric Oxide – Biology and Chemistry”, sfecla rosie este bogata in nitrati naturali, facilitand fluxul de sange care, de asemenea, alimenteaza creierul. Un aport zilnic de sfecla rosie ajuta la imbunatatirea fluxului sanguin in creier. Sfecla rosie este una din legumele cele mai bogate in antioxidanti, compusi care protejeaza organismul de radicalii liberi.

In anul 2015, o echipa de cercetatori de la Universitatea Rush din Chicago a realizat un plan anti-Alzheimer, care reduce cu 53% riscul de a dezvolta anumite forme de dementa, cum ar fi boala Alzheimer.

Planul, numit si dieta MIND, combina dieta mediteraneana cu dieta DASH, menita sa previna bolile cardiace, si creeaza o lista cu zece grupe de alimente sanatoase pentru creier, printre care se numara legumele verzi, fructele de padure, nucile si uleiul de masline extravirgin. Polifenolii prezenti in uleiul de masline cresc capacitatea de invatare si au efecte benefice asupra memoriei.

Spanacul si varza creata se afla printre legumele cu cele mai puternice efecte impotriva imbatranirii. Ele sunt bogate in acid folic, vitamina B9, si vitamina B 6, ambele tipuri de vitamine fiind cunoscute pentru a proteja creierul si pentru a impiedica aparitia bolii Alzheimer, potrivit rezultatelor unui studiu publicat in martie 2013 si intitulat „Prevenirea atrofierii materiei cenusii,  legata de boala Alzheimer, prin tratament cu vitamina B”.

Consumul de sirop de artar protejeaza celulele nervoase de efectele nocive ale trecerii timpului. Siropul de artar contine peste o suta de substante nutritive benefice pentru creier.

„Stim deja ca siropul de artar are peste o suta de compusi bioactivi, dintre care unii au proprietati antiinflamatorii”, a declarat, la reuniunea anuala a American Chemical Society, Serge Beaulieu, presedintele Federatiei producatorilor de sirop de artar din Quebec, Canada.

„Sanatatea creierului este cel mai recent subiect de exploatare si asteptam cu nerabdare sa aflam mai multe beneficii ale siropului de artar in acest domeniu”, a mai spus Serge Beaulieu.

Siropul de artar protejeaza creierul de boala Alzheimer si de alte boli neurodegenerative, cercetatorii fiind de parere ca ingredientul-cheie este concentratia sa bogata de fenoli.

Compusii fenolici care se gasesc in plante au efecte actioxidante puternice. Resveratrolul este un alt tip de compus fenolic cunoscut pentru efectele sale neuroprotectoare.

„Produsele alimentare naturale, cum ar fi ceaiul verde, vinul rosu, fructele de padure si rodiile continua sa fie studiate pentru beneficiile lor in combaterea bolii Alzheimer” a declarat, la aceeasi intalnire anuala a American Chemical Society, dr. Navindra P. Seeram, cercetator la Universitatea de Stat din Texas. „Acum, studiile arata ca siropul de artar din Canada are efecte neuroprotectoare similare cu resveratrolul, un compus care se gaseste in vinul rosu”, a mai spus dr. Navindra P. Seeram.

 

Sursa: Cap Limpede