Sfaturi utile

Creşterea nepotilor chiar poate prelungi viaţa!

 

 

 

 

Acest lucru nu îl spunem noi, ci un studiu publicat recent în jurnalul Evolution and Human Behavior. Cercetătorii au examinat datele cuprinse în „Berlin Aging Study”, realizat pe un eşantion de 500 de persoane cu vârste de peste 70 de ani. Participanţii au completat chestionare şi au participat la investigaţii medicale o dată la doi ani, între 1990 şi 2009.

Creşterea copiilor chiar poate prelungi viaţa!

Este important de reţinut că bunicii care aveau permanent grijă de nepoţii lor nu au fost incluşi în acest studiu.

Dr. Ronan Factora, doctor la faimoasa Cleveland Clinic, a declarat că:

„Există o legătură strânsă între acţiunea de a ajuta şi reducerea stresului. Dacă îngrijirea nepoţilor este o modalitate prin care putem reduce efectiv stresul, atunci această activitate ar trebui să fie de folos oamenilor care sunt bunici şi care oferă această îngrijire”.

Medicul a continuat apoi să reamintească de necesitatea menţinerii activităţii fizice pe măsură ce îmbătrânim, precum şi cât de important este să rămânem implicaţi social şi stimulaţi cognitiv odată cu înaintarea în vârstă.

În timp ce mulţi dintre cei care sunt bunici s-ar putea să nu mai muncească, ei încă doresc să-şi găsească o ocupaţie şi să se simtă utili în societate. Iar creşterea nepoţilor este o modalitate foarte bună de a face acest lucru!

Veştile bune nu se opresc aici. Un studiu realizat în Australia a concluzionat că doar o cantitate moderată de timp petrecută în preajma nepoţilor ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer. Acest lucru este posibil şi datorită faptului că activitatea de îngrijire a nepoţilor creşte activitatea creierului, scăzând drastic şansele de a dezvolta depresie.

Totuşi, este important să nu faceţi excese. Găsiţi un echilibru între viaţa dvs. obişnuită şi timpul petrecut în preajma nepoţilor. S-ar putea să dedicaţi prea multă energie cauzei, fapt care în cele din urmă vă va face să vă simţiţi obosiţi.

Prin urmare, daca sunteti parinte, trebuie sa fiti constienti de faptul ca bunicii o parte importanta din viata copiilor dumneavoastra. Ar trebui sa legati relatia dintre cele doua generatii si va oferi fericire si bunastare tuturor.

 

Sursă