Flori si gradina

Limba cerbului – Leac de la bătrâni pentru afecțiuni biliare

 

 

Limba cerbului – Leac de la bătrâni pentru afecțiuni biliare

 

Limba cerbului – Leac de la bătrâni pentru afecțiuni biliare.

Limba cerbului – Prezentarea plantei

 

Astăzi îți propun o „evadare” la munte sau, mai bine-zis, te invit să citești despre o plantă care crește în zona montană, ca, atunci când vei poposi în locurile unde ea crește, să o recunoști cu ușurință și să știi ce proprietăți are. Se apropie vara, se planifică drumețiile, iar în zonele cu umbră sau pe coastele stâncoase poți întâlni limba cerbului.

Limba cerbului (Phyllitis scolopendrium) este o plantă ierboasă, cu rădăcini subțiri și fibroase, cu rizom din care pornesc frunze, dispuse în rozetă la bază. Între lunile iulie și octombrie, când ajung la maturitate, sporii așezați pe partea inferioară a frunzelor se deschid.

Denumiri populare – Năvalnic, limba-vacii, limba-oii, limba-boului, limba-vecinei, feriguță, iarbă-de-urechi etc..

Organe utilizate în terapie – frunzele (se recoltează între iulie și august) și rizomii.

Substanțe bioactive – tanin, mucilagii. Alți compuși benefici pentru organism sunt încă obiectul cercetărilor. Cu toate acestea, planta a fost folosită din moși-strămoși cu rezultate bune.

Proprietăți și acțiuni

Limba cerbului este diuretică, calmantă, astringentă, cicatrizantă, digestivă, coleretică. Ajută la eliminarea excesului de apă, reduce stările de nervozitate, stimulează eliminarea bilei în duoden, contribuie la digestia lipidelor și ajută arderile. Datorită acțiunii astringente și cicatrizante, limba cerbului reface țesutul epitelial lezat (utilizare externă).

Limba cerbului are acțiuni benefice în:

  • blocaj biliar
  • litiază biliară
  • hernie
  • boli ale splinei
  • hernie (tinctură – 1 linguriță dimineața)
  • boli pulmonare
  • tuse
  • răni
  • seboree

Remedii terapeutice

Uz intern

Infuzie sau decoct din limba cerbului – 1 linguriță de frunze uscate și mărunțite la 200 ml de apă.

Uz extern

Infuzie din limba cerbului – 1 linguriță de rizom măcinat la 200 ml de apă. Se folosește pentru clătirea părului în caz de seboree. Se aplică pe comprese în caz de răni. Pentru răni se pot utiliza și cataplasme cu frunze proaspete.

Contraindicații: Nu se administrează în sarcină și alăptare.

 

 Sursa