Placinte si Rulade

Cele mai gustoase plăcinte de post pe care le-ai mâncat vreodată! Cu cartofi și ciuperci!

 

 

 

 

Cele mai gustoase plăcinte de post pe care le-ai mâncat vreodată! Cu cartofi și ciuperci! Din aluat, fără drojdie!

 

Ingrediente:

  • 1,00 kg Cartofi;
  • 400,00 g Ciuperci;
  • 500,00 g Făină;
  • 2,00 pahare Apă;
  • 1,00 bucată Ceapă;
  • 1,00 lingură Oțet;
  • 110,00 ml Ulei rafinat;
  • 1,00 linguriță Sare;
  • 1,00 linguriță Zahăr
  • 0, 50 linguriță Piper negru măcinat
    Plăcinte cu cartofi și ciuperci- cele mai gustoase plăcinte mâncate vreodată, din aluat fără drojdie!
    Aceste plăcinte cu cartofi și ciuperci se prepară atât de rapid, încât nu ai timp să stai și să aștepți când o să crească aluatul. Acum ai frământat, că iată trebuie să te apuci de uns turtele, de întins și repede la făcut plăcintele. Totul merge într-un tempou rapid și în mai puțin de 2 ore, ai pe masă cele mai gustoase plăcinte, făcute acasă.

 

Mod de preparare:

1. Mai întâi pregătiți umplutura: puneți cartofii în apă cu sare la fiert, îi fierbeți până sunt moi. Îi scoateți din apă și îi lăsați să se răcească complet, apoi îi tăiați în cubulețe mici.

2. Treceți ciupercile sub un jet de apă rece și le uscați cu un prosop de bucătărie. Tăiați ciupercile mărunt. Într -o tigaie încinsă cu ulei puneți ceapa tocată la călit, apoi adăugați ciupercile feliate, amestecați și lăsați să se călească bine. Când sunt aproape gata le condimentați cu sare și piper, lăsați la răcit.

3. Într-un bol amestecați cartofii cu ciupercile, condimentați cu sare și piper, amestecați bine.

4. Pregătiți aluatul: Într-un vas se pune o lingură cu oțet și una cu ulei, o linguriță cu sare și o linguriță cu zahăr și se amestecă.

5. Compoziția se pune într-un bol mare, se amestecă cu o lingură și adăugați făina cernută, atât cât cere pentru a obține un aluat elastic și neted.

6. Împărțiți aluatul în 12 bucăți egale, formați biluțe și mai lăsați 10 minute la odihnit. Cu un făcăleț întindeți fiecare biluță, o ungeți cu ulei și le suprapuneți una peste alta pe un platou, lăsați 5 minute la odihnit.

7. Apoi aveți nevoie de un prosop de bucătărie ( cam de lungimea de 70 cm și lățimea de 35 cm). întindeți mai întâi în mâini turta de aluat și apoi atent o întindeți, foarte subțire, pe toată suprafața prosopului.

8. Puneți pe partea din față mai lungă 2-3 linguri de umplutură de cartofi cu ciuperci. Rulați atent plăcinta, răsuciți un capăt și îi dați forma unui “melc”. Procedați astfel cu toate turtele de aluat.

9. Plăcintele le puneți intr-o tavă tapetată cu hârtie de copt, le ungeți cu puțin ulei și le dați la cuptorul încins la temperatura de 200℃, pentru 35- 40 de minute. Sunt gata când sunt rumene-frumoase. Le acoperiți cu un prosop de bucătărie până se mai răcoresc un pic. Se servesc calde, lângă un pahar de vin roșu de casă.

10. Savurați cu plăcere!

 

Pofta buna!

 

Sursa: Ortodoxia.me