Credinta

Cel mai bun leac în dureri și necazuri! Rosteste o Rugaciune către Maica Domnului!

 

 

Cel mai bun leac în dureri și necazuri! Rosteste o Rugaciune către Maica Domnului!

 

Dacă te confrunți cu necazuri, greutăți, dureri și lipsuri, află că această rugăciune închinată Maicii Domnului te va ajuta să treci peste ele.

Aceasta apare în chip tainic, prin rugăciunile Ei către Domnul nostru Iisus Hristos. O dovada a milosteniei Ei este chiar la nunta din Cana Galileii, când a cerut sprijinul Fiului ei pentru a-i ajuta pe nuntași, transformând apa în vin.

În acest fel Maica Domnului ne ajută și pe noi, pe toți cei care au nevoie de ajutor Divin și care îl iubesc pe Dumnezeu. În momentele de neputință, Presfânta Născătoare de Dumnezeu își întoarce fața spre noi, rugându-se către Fiul ei pentru alungarea necazurilor noastre.

Se știe ca tot ceea ce cere Fecioara Maria Domnului Iisus Hrisos, se împlinește negreșit. Dar pentru ca Maica Domnului să apară milostivă și ajutătoare în viețile noastre, trebuie să respectăm poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum au fost sfătuiți si cei de la nuntă pentru a primi ajutor Divin: Să faceți tot ceea ce vă va spune El!

Respectând voia lui Dumnezeu, Maica Domnului ne va ocroti și ne va scăpa mereu de necazuri. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l respectăm este iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru, căci Dumnezeu îi are în pază pe cei ce-l iubesc și îl cheamă. Prin dragoste și credință pentru Tatăl nostru, Maica Domnului ne va oferi tămăduire, fericire, pace, spor în toate și eliberare din robia tuturor năravurilor care ne apasă sufletul și mintea.

Rugăciune către Maica Domnului

„Tu singură ești ridicarea celor căzuți, și îndepărtarea celor ce greșesc. Tu te-ai arătat povățuitoare a celor orbi, mila celor săraci, bucuria celor sănatoși și vindecarea celor bolnavi.

Bolnăvindu-mă foarte cu sufletul și cu trupul, și cumplit necăjit fiind, te rog, Curată, să-mi dai sănătate amândurora, cu rugăciunile tale.

Nădejdea și ocrotirea și scăparea creștinilor, zid nebiruit celor slabi, liman neînviforat, tu ești Născătoare de Dumnezeu preacurată. Și precum lumea o mântuiești cu neîncetată rugăciunea ta, pomenește-ne și pe noi, Fecioară, întru tot lăudată.”

Altă rugăciune către Maica Domnului:

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor.

Amin.

 

Sursa