Peisaj de basm intr-o padure din Gorj, unde creste o floare rara. Laleaua pestrita, denumita si Floarea de Sah, se gaseste la noi in tara doar in anumite zone deoarece are nevoie de conditii speciale de dezvoltare. Protejata prin lege si aflata pe lista plantelor pe cale de disparitie, Laleaua pestrita este pazita in fiecare primavara de padurari. Cei care distrug florile risca amenzi usturatoare.
Uitati-va cat e de frumoasa. Se modeleaza foarte bine zona verde, covorul verde de jos, cu mugurul care plesneste deasupra si ele, mov, se face un covor de parca ar fi o pictura, explica padurarul din Danesti, judetul Gorj.
De aproape 40 de ani, acest padurar pazeste laleaua pestrita. In fiecare primavara ia la pas 100 de hectare de teren, dar cel mai greu ii este sa-i convinga pe turisti ca nu au voie sa plece acasa cu floarea rara, scrie digi24.ro.
Romica Prodea, padurar: „Ducem munca de propaganda, lamurire pentru cetateni, pentru excursionisti, pentru toata lumea care vine, sa nu le rupa si sa le distruga.”
Diana Speretoiu, jurnalist Digi24: Laleaua pestrita infloreste o singura data pe an. In fiecare primavara, sta deschisa aproape doua saptamani. Mai este denumita si floarea de sah pentru ca desenele de pe petalele ei sunt asemanatoare careurilor de pe tabla de sah.
Romica Prodea, padurar: „E exact cum ai taia un arbore din ala. (Atat de grav.) Daca e declarat monument, cum e floarea de colt, cum e bujorul de munte, asa e si la noi laleaua pestrita.
Pana la 2.000 de lei este amenda pentru cei care rup florile din padure.