Credinta

5 profeţii cutremurătoare ale lui ARSENIE BOCA despre România: „Într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia”

 

 

5 profeţii cutremurătoare ale lui ARSENIE BOCA despre România: „Într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia”

 

Arsenie Boca, martir al închisorilor comuniste, a lăsat în urmă sa o serie de profeţii despre România. Deşi nu a mai apucat să vadă ţara noastră liberă, el a prezis unele evenimente cu atâta precizie, încât cei care le citesc sunt cutremurați. Duhovnicul a făcut mai multe profeţii cutremurătoare despre ţara noastră.

1. PROFEŢII DESPRE ROMÂNIA: „TREI ŢĂRI NE VOR OCUPA”

Profeţiile lui Arsenie Boca nu se regăsesc în scrierile lui, ci au fost povestite de cei care au stat de vorbă cu duhovnicul. Iată cinci dintre ele :

„Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei țări: Ungaria, Bulgaria și Rusia. Atunci eu am zis: «Ungurii or să ne ocupe pe noi?», iar el mi-a spus: «Și pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc»” (Chis Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureș)

2. PROFEŢII DESPRE ROMÂNIA: „MULŢI VOR PLECA, PUŢINI SE VOR ÎNTOARE”

O altă profeţie a lui Arsenie Boca este legată de faptul că România se va confrunta cu o puternică emigraţie.

„Măi, să știți că mulți vor pleca din țară, dar puțini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă și n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”.

3. PROFEŢII DESPRE ROMÂNIA: „VOR VENI NECAZURI MARI”

„Vor veni necazuri mai mari decât Munții Făgărașului. Ne-om duce la Munții Făgărașului și la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munților: Cădeți peste noi!, și dealurilor: Acoperiți-ne!» – Lc.23, 30). Și ne-om duce la morminte să iasă afară și să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista”.

4. PROFEŢII DESPRE ROMÂNIA: „VOR PUNE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE ÎNGRĂDIRI. VOR LUA TOTUL!”

„Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarășul de drum al fiecăruia, de la naștere până la moarte. Vor cădea și cei aleși. Îmi pare rău că sunteți cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe și alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Manis, 81 ani, Codlea)

5. PROFEŢII DESPRE ROMÂNIA: „STEAUA CU CINCI COLŢURI VA DISPĂREA”

„Zdreanța roșie, secera și ciocanul, steaua cu cinci colțuri va disparea , dar va veni steaua cu șase colțuri , anarhia și va fi vai și amar de lume”. (Cornea Elena, Hărșeni)

CINE A FOST ARSENIE BOCA

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop.

Părintele Arsenie Boca a îndurat chinurile detenţiei în puşcăriile comuniste. A murit fără să vadă România eliberată, dar a profeţit căderea lui Ceauşescu

Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea.

După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989.

Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.

 

Sursa: Efemeride